Farul a făcut primele două transferuri!
articol scris de Digi Sport23.05.2023, 14:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Farul a început să se întărească pentru sezonul viitor.
Noua campioană a României a perfectat deja primele mutări, anunțate acum oficial. Mijlocașul de bandă Nicolae Carnat și Rivaldinho au semnat contracte valabile timp de trei ani.
Nicolae Carnat și Rivaldinho, la Farul
”Farul Constanța a perfectat primele transferuri înaintea următorului sezon din Superligă.
Atacanții Rivaldinho și Nicolae Carnat au semnat contracte valabile pentru următorii 3 ani cu formația noastră.
Ambii au mai evoluat în trecut pentru clubul nostru, Rivaldinho în perioada ianuarie 2019 - august 2020, când a marcat 15 goluri în 43 de meciuri, în timp ce Nicolae Carnat este un produs al Academiei Hagi”, se arată în comunicatul Farului.
Nicolae Carnat și Rivaldinho au venit liberi de contract
Nicolae Carnat a semnat cu Farul după ce s-a despărțit de CS Mioveni, formație retrogradată în Liga 2.
Rivaldinho a venit tot liber de contract. În ultimul sezon, atacantul brazilian, fiul fostului mare internațional Rivaldo, a jucat la Universitatea Craiova, de care a ales să se despartă din cauza puținelor șanse primite.
- Un gol și trei assist-uri în 27 de meciuri a reușit Rivaldinho la Universitatea Craiova în acest sezon
- Nicolae Carnat a jucat în 29 de meciuri, a marcat două goluri și a dat un assist la CS Mioveni, în sezonul 2022 - 2023
Etichete: rivaldinho , nicolae carnat , transfer farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții