Farul a făcut anunțul despre Denis Alibec
articol scris de Digi Sport18.05.2024, 17:37
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Denis Alibec (33 de ani) a rămas liber de contract după retrogradarea lui Muaither în liga a doua qatareză.
Atacantul este hotărât să nu semneze cu vreo altă echipă până după EURO, dar în perioada următoare se va antrena sub comanda lui Gică Hagi, la Farul.
Farul a anunțat că vrea să-l transfere pe Denis Alibec
Sunt șanse importante să se ajungă la un acord pentru un transfer după EURO, mai ales că există dorință din partea ambelor părți.
Ciprian Marica a anunțat că Farul vrea să-l transfere pe Denis Alibec.
”Nu știu, că nu sunt la antrenament. Nu știu, nu am văzut, dar normal că ni-l dorim. Dar dacă rămâne la noi și ce se va întâmpla, nu știu. Rămâne de văzut”, a spus Ciprian Marica, despre Denis Alibec, citat de Iamsport.
Pe Denis Alibec îl vrea și pe FCSB, care este decisă să-i ofere un salariu mare pentru nivelul SuperLigii, de 20.000 de euro, însă atacantul ar prefera să revină sub comanda lui Gică Hagi.
Denis Alibec, campion cu Farul
Cei doi au colaborat cu succes stagiunea precedentă, încheiată cu titlul Farului în SuperLigă, performanță la care a contribuit într-o mare măsură Denis Alibec.
Dacă o va alege, în cele din urmă, pe FCSB, pentru Denis Alibec ar fi vorba tot despre o revenire, după experiența mai puțin fericită din ianuarie 2017 - iulie 2018.
Etichete: denis alibec , ciprian marica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții