Fanii lui Dinamo pregătesc preluarea clubului de la Negoiță! Când se poate întâmpla
12.06.2020, 14:33Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Suporterii lui Dinamo care investesc bani la club prin intermediul programului DDB au mai cumpărat 10% din acțiunile clubului și se pregătesc să preia tot pachetul majoritar deținut de Ionuț Negoiță.
Programul DDB a crescut foarte mult în ultimul timp, iar dacă se va merge pe această linie, conducerea DDB ia în calcul preluarea clubului în întregime.
”În aproximativ 30 de zile, clubul Dinamo poate fi al suporterilor”
”În ultimele zile Programul DDB crește spectaculos. Dacă menținem ritmul actual, în aproximativ 30 de zile Clubul Dinamo poate fi al suporterilor. Cu alte cuvinte, mingea este la noi”, se arată pe pagina de Facebook a PCH.
Printre altele, fanii dinamoviști pun la loc de cinste gestul făcut de Ionel Dănciulescu. Legenda dinamovistă și-a donat trofeele și medaliile câștigate în cariera de jucător pentru a ajuta clubul să strângă bani.
”O mulțumire specială lui Ionel Dănciulescu pentru toate obiectele la care a renunțat din dorința de a salva Dinamo!
Gestul lui ar merita să fie considerat un adevărat trofeu în istoria acestui club, un simbol al stradaniei câinilor de a-și salva bunul cel mai de preț, care este clubul”, scriu fanii.
Meciul lui Dinamo cu Hermannstadt, amânat
După ce meciul dintre Dinamo și Chindia a fost amânat, ”câinii” nu vor disputa nici meciul din etapa următoare, împotriva celor de la Hermannstadt.
Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal,unde a fost publicat programul meciurilor din play-out din următoarea etapă. Toate partidele pot fi urmărite ÎN DIRECT la Digi Sport.
Etichete: dinamo , ionut negoita , program ddb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții