Exclusiv Explicațiile lui Iulian Călin, după gafele din meciul Dinamo-Sepsi. Dezvăluirea lui Ionel Dănciulescu
14.12.2019, 19:36SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo a pierdut pe teren propriu în fața celor de la Sepsi, scor 2-1, iar șansele ”câinilor” pentru un loc de play-off la finalul sezonului regular scad semnificativ. Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo, a dezvăluit ce a discutat cu arbitrul Iulian Călin la finalul partidei.
Centralul partidei a luat o decizie greu de explicat, care poate cântări semnificativ în economia luptei pentru play-off. Șefii din ”Ștefan cel Mare” nu au rămas indiferenți și vor cere scoaterea lui Iulian Călin din arbitraj în cadrul Comitetului Executiv de marți.
Dănciulescu: ”A spus că pur și simplu așa a văzut faza”
”Eu mă aflam alături de Iulian Călin. Îi explicam faza respectivă, probabil s-ar fi aruncat cu ceva, dar nu am auzit nimic la adresa mea sau spre mine. Îi explicam despre greșeala respectivă, el avea argumentele lui. După ce a vizionat faza, sunt convins că nu a mai avut niciun fel de argument.
El a spus că pur și simplu așa a văzut faza. O mare vină o are și asistentul, l-am văzut foarte activ și foarte prompt în a lua decizii. Când a fost această fază, nu a mai fost așa de ferm. A stat pasiv”, a spus Ionel Dănciulescu, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Calculele lui Dinamo la play-off se complică după această înfrângere. În cazul în care Gaz Metan o va învinge mâine pe Poli Iași (de la ora 15:00, în direct pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS), ”câinii” vor ajunge la cinci puncte de ultimul loc de play-off.
FC Botoșani (deplasare), Astra (acasă), FC Voluntari (deplasare), FCSB (acasă) și Gaz Metan (deplasare) sunt ultimele adversare ale lui Dinamo din acest sezon regular.
VIDEO CU FAZA PENALTY-ULUI
VIDEO CU REZUMATUL PARTIDEI DINAMO - SEPSI 1-2
Etichete: ionel danciulescu , dinamo sepsi , iulian calin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții