Explicațiile lui Adi Petre pentru forma modestă de la UTA: ”Asta e cea mai mare problemă la mine”
articol scris de Digi Sport09.05.2021, 18:31
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO UTA Arad - Poli Iași 1-2. Adi Petre a oferit o primă reacție după meciul cu Poli Iași, pierdut de echipa lui Laszlo Balint.
După meci, Laszlo Balint l-a certat pe atacantul UTA-ei pentru ratarea din minutul 75. Petre a găsit o scuză: lipsa de încredere și faptul că, în ultimul timp, a fost criticat.
Adi Petre: ”Asta e cea mai mare problemă la mine”
„Toți suntem supărați. Ce pot să spun? Asta este, se întâmplă. Am dominat începutul de meci, dacă am fi marcat, probabil alta ar fi fost desfășurarea meciului. Suporterilor vreau să le cer scuze pentru ce am arătat în ultima perioadă, pentru că și ei și-ar fi dorit mai mult de la mine.
Mă doare foarte mult că nu pot să ajut echipa, să îi bucur pe fani, din cauza formei mele slabe. Asta mă face să muncesc mai mult și să-mi pară rău, personal, pentru meciul de astăzi.
Probabil că asta e cea mai mare problemă la mine, lipsa de încredere. Toate criticile care au venit din toate părțile în ultima perioadă m-au afectat în subcoștient. Încerc să le evit, încerc să trec peste, dar e foarte greu. Asta depinde doar de mine, să trec peste această perioadă. Dacă aș fi marcat, alta ar fi fost atmosfera din jurul meu. Meciurile viitoare sper să reușesc să marchez”, a spus Adi Petre.
- Un gol a marcat Adi Petre pentru UTA, în 13 partide, în toate competițiile.
- 600.000 de euro este cota de piață a atacantului pe Transfermarkt.
VIDEO cu ocazia lui Adi Petre din minutul 75 al partidei UTA - Poli Iași 1-2
Etichete: uta arad , adrian petre , uta arad poli iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții