Ioniță a fost pedepsit de Dan Petrescu

Explicația pentru care Ioniță nu a convins la CFR, club care a plătit pentru el un milion de euro!

19.05.2018, 12:26
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

CFR Cluj este foarte aproape de a câștiga cel de-al patrulea titlu de campioană în ultimii 10 ani, dar la acest obiectiv aproape că nu și-au adus deloc contribuția fotbaliștii transferați cu mare tam-tam în iarnă, Alexandru Ioniță (23 de ani), Valentin Costache (19 ani) și Sebastian Mailat (20 de ani), ultimul ce-i drept adus gratis de la ACS Poli Timișoara. Unul dintre foștii fotbaliști de referință ai grupării din Gruia, este vorba despre Gabi Mureșan, a oferit o explicație legată de faptul că cei trei fotbaliști nu au reușit să-și facă loc în formula de bază.

”Eu îl știu pe Dan Petrescu de la Târgu Mureș, acolo unde am lucrat cu el o lună și jumătate, până a plecat. Este un antrenor foarte profesionist, așa că nu cred că are ceva personal cu Ioniță sau cu ceilalți jucători. Pur și simplu la el dacă nu muncești și nu ești serios la antrenamente și vede că nu poți să-l ajuți, nu te bagă și mi se pare normal.

Același lucru a fost și la Ioniță, mă gândesc. Dan Petrescu este foarte organizat în teren, și la antrenamente și faze fixe. Nu acceptă să iei gol din fază fixă. Însă, poți câștiga un meci din fază fixă. Poate că el a văzut că ceilalți jucători nu se integrează cum ar trebui.

Ca anul acesta, cred că nu s-a plâns nimeni de jocul CFR-ului, dar până la urmă rezultatul este mai important decât jocul”, a spus Gabi Mureșan, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”.

Însuși Petrescu nu s-a sfiit să spună, cu ceva timp în urmă, care este raționamentul pentru care Ioniță nu a prins primul 11 al clujenilor. ”Au fost aduși jucători liberi și jucători tineri. Au fost aduși în iarnă, să nu uităm, Costache, care are trei meciuri în cariera lui la Dinamo, Mailat, două meciuri la Timișoara și Ioniță care are atât, un tur bun de campionat la Astra. În rest, unde a jucat Ioniță? Ce a făcut Ioniță bun?

Mie nu mi-au fost aduși jucători de 10 milioane de euro ca să vreți spectacol. E normal să vreți și victorii și spectacol, dar nu uitați că am primit numai 14 goluri în 30 de meciuri, că am pierdut doar trei meciuri, dar nu vreți să scoateși nimic pozitiv de la CFR”, a reacționat, extrem de nervos, Dan Petrescu, la Digi Sport, în luna aprilie. La începutul lui mai, ”Bursucul” a venit cu o completare la adresa lui Ioniță.

"Ioniţă a venit nepregătit la CFR. Este un jucător bun, dar acum nu se află în cea mai bună formă fizică. O să vină şi vremea lui să joace titular. Mai mult ca sigur, din sezonul viitor o să fie în primul 11. Acum nu are loc în echipă. Am vrut sa-l bag şi acum, cu FCSB, dar am dat gol şi m-am razgandit. O să mă gândesc să văd dacă-l voi băga în ultimele 3 meciuri. Trebuie sa se pregătească foarte bine pentru a putea să emită pretenţii de titular", a spus Petrescu.

Clujenii au băgat 2,4 milioane euro în transferuri. Mai întâi, CFR l-a adus pe Valentin Costache, de la Dinamo, pentru care s-au plătit 700.000 de euro. Apoi, la CFR a venit golgheterul Viitorului, George Țucudean, în schimbul sumei de 500.000 de euro. Pentru Mihai Bordeianu, de la Botoșani, s-au dat 200.000 de euro, iar CFR l-a luat apoi și Alex Ioniță, Astra primind în schimbul vedetei suma de 1 milion de euro.

Doar în 2008, CFR a cheltuit mai mult decât în această iarnă. Atunci, ardelenii au investit aproape 4 milioane de euro în transferuri, câștigând apoi primul titlu din istoria cluburi. Atunci, CFR se baza pe o sumedenie de jucători străini și îi achiziționa pe Dubarbier, Peralta, Dorsin sau Hirschfeld.

"Clubul a făcut eforturi extraordinare şi trebuie apreciat. Presiunea e mai mare acum decât la începutul campionatului, pentru că au fost aduşi jucători pe bani. 
Înainte, toţi jucătorii au fost aduşi liberi. Presiunea a crescut cu aducerea acestor jucători şi toată lumea spune ca noi suntem favoriţi, cu Steaua şi Craiova, dar eu cred ca va fi dificil", a spus Dan Petrescu, pentru Digi Sport.

Etichete: cfr cluj , dan petrescu , ionita , alexandru ionita , petrescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Gata! Ioan Varga i-a spus ”NU” clar: ”Este exclus”

Anunțul surprinzător al lui Ioan Varga în privința antrenorului de la CFR Cluj

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”