Video Eurogol marcat de Viitorul! Vînă l-a lăsat fără replică pe Bălgrădean, cu un șut de zile mari
21.04.2018, 21:21SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO Viitorul - FCSB 2-2. Echipa lui Dică venea la Ovidiu după 3 victorii în care își păstrase poarta intactă, dar primul șut pe poartă din derby-ul etapei a 6-a din play-off a adus un gol de zile mari de partea Viitorului. Ionuț Vînă a punctat cu o execuție frumoasă, din afara careului, prin care a deschis scorul în fața bucureștenilor.
Minutul 19 a adus eurogolul lui Vînă (23 de ani). Mijlocașul ofensiv a primit mingea de pe dreapta și a preluat pe poziție viitoare, după ce a privit spre poartă înainte să recepționeze pasa. Vînă a avansat doi pași și a doua atingere a fost șutul năprasnic trimis cu stângul, de la circa 25 de metri. Mingea a fost catapultată lângă bara lui Bălgrădean, care a rămas fără replică la execuția jucătorului de la Viitorul.
Până sâmbătă, ultimul gol luat de FCSB era cel din partida cu CFR, de la Cluj (1-1 - VIDEO), din a doua etapă a play-off-ului Ligii 1. Atunci fusese și ultimul joc în care roș-albaștrii au pierdut puncte în campionat.
În cele din urmă, Viitorul - FCSB s-a terminat 2-2. Gazdele au condus cu 2-0, după ce a punctat și Gavra (36), dar bucureștenii au revenit prin autogolul lui Cojocaru, provocat de șutul lui Dennis Man (45) și reușita de generic a lui Budescu, din lovitură liberă (56).
VIDEO Golul lui Vînă la Viitorul - FCSB
Etichete: viitorul , ionut vina , gol viitorul , viitorul fcsb , video viitorul - fcsb , gol vina , video viitorul - fcsb digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții