Eugen Trică, în Liga 2 / Foto: Sport Pictures

Eugen Trică nu a stat pe gânduri. Cine este "adevărata Steaua" pentru el: "Unde e emblema aia?"

articol scris de Digi Sport
12.11.2023, 12:53
  • SuperLiga: Universitatea Craiova - ”U” Cluj, vineri, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, vineri, 17:00, DGS 1

Eugen Trică (47 de ani) a evoluat pentru formația roș-albastră în perioada 1998 - 2003, iar acum a dat un verdict clar în ceea ce privește identitatea Stelei.

  • În urma deciziei luate de Curtea de Apel pe data de 23 octombrie, CSA Steaua a rămas cu palmaresul din perioada 1947-1998, în timp ce în dreptul celor de la FCSB apare cel din 2003 până în prezent. Performanțele obținute între anii 1998 - 2003 nu aparțin niciunui club. În decizia Curții de Apel este menționat faptul că cele două cluburi au posibilitatea să facă recurs în termen de 30 de zile.

Eugen Trică: "La cine scrie Steaua? Unde e emblema aia?"

În ultimul deceniu a existat această dispută pentru identitate între CSA Steaua și FCSB, iar oamenii din fotbalul românesc și mai ales cei care au îmbrăcat tricoul roș-albastru s-au poziționat de partea fiecărei echipe.

Acum a venit rândul lui Eugen Trică, iar fostul mijlocaș a spus că, din punctul său de vedere, formația din Ghencea este continuatoarea brandului.

"Eu mă uit aici (n.r. arată spre piept). Ce scrie? La cine scrie Steaua? Unde e emblema aia? La CSA. Păi eu cu aia am jucat. Alta nu știu. Eu nu știu alta. Și văd Steaua. Unde este? În Liga 2. La ea am jucat.

Nu că țin. Că pot să țin și cu FCSB-ul, și cu CSA-ul, înțelegi? Dar m-ai întrebat care e Steaua. Acum, multă lume o să zică: ‘Domne, unde sunt suporterii mai mulți’. Sunt în partea cealaltă. Eh, și atunci? Ce e corect? Unde e emblema sau unde sunt suporterii? Eu nu mai înțeleg nimic, crede-mă”, a spus Eugen Trică, potrivit Un Podcast.

Eugen Trică nu ar refuza o revenire la FCU Craiova

Ultima experiență a lui Eugen Trică la FCU Craiova a fost la finalul lunii decembrie, atunci când tehnicianul a plecat de la echipă după doar o lună de la instalare. Precedentele mandate ale antrenorului la clubul lui Adrian Mititelu au fost între perioadele mai 2019 - august 2020, respectiv martie 2021 - mai 2021.

Chiar dacă nu a avut cele mai bune experiențe la clubul patronat de Adrian Mititelu, Eugen Trică spune că nu ar refuza un nou mandat la FCU Craiova. Singura condiție a tehnicianului este însă ca finanțatorul să îi dea mai mult credit în viitor, în cazul unei noi colaborări și a readus în discuție ceea ce s-a întâmplat în vara anului 2020, după revenirea echipei în prima ligă.

"(n.r. dacă ar mai reveni la FCU Craiova) Toți mă întreabă lucrul acesta. Știi ce le-am zis? Că da. Mă doare că m-au dat afară, dar m-aș întoarce. E vorba de Craiova, înțelegi? Eu acolo vreau să antrenez. Pe o perioadă lungă, nu două-trei-cinci-șase etape.

(n.r. când a fost demis după promovare) Nu așa se face. A promovat, lasă-l câteva luni și vezi cum se comportă la Liga 1, că e alt nivel. Nu îți convinge, strânge-i mâna și la revedere. Am simțit-o atunci ca o bătaie de joc la adresa mea. Și acum mă doare. Nu se face așa.

Toată lumea, suporterii, toți mă vor, lasă-l să continue că ți-a promovat echipa. Lasă-l 5 etape, ce pierzi? Nu ai încredere în el sau ce? ", a spus Eugen Trică, potrivit Un Podcast.

  • De-a lungul carierei de antrenor, Trică le-a pregătit pe Juventus București, CFR Cluj, UTA Arad, Metalul Reșița, Sportul Snagov, U Craiova 1948, Turris, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Metaloglobus și Concordia Chiajna

Etichete: csa steaua , liga 2 , superliga , eugen trica , fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Măcel într-un paradis turistic din Mexic: Zeci de tineri au fost răpiți de pe plajă, unii dintre ei torturați și uciși

Unele dintre cele mai populare plaje de pe coasta de vest a Mexicului au devenit în doar două luni scena unor dispariții în masă sinistre și masacre sângeroase. În timp ce autoritățile au găsit mai multe cadavre, unele dintre ele dezmembrate sau decapitate, soarta multor alți tineri recent dispăruți rămâne un mister, potrivit El Pais.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Surpriză de proporții! UEFA a făcut anunțul după penalty-ul controversat al lui Julian Alvarez

Video Real Madrid, Arsenal, Villa și Borussia, în ”sferturile” UCL. Primul gol anulat de VAR la loviturile de departajare

Neverosimil: cum s-a stabilit că Julian Alvarez a încălcat regulamentul și că lovitura de departajare trebuie anulată

Foto Cadru cu cadru! Au apărut imaginile cu penalty-ul transformat de Alvarez, anulat apoi din camera VAR

Comisia de Disciplină a decis, după ce FC Argeș a jucat în 12 cu FCU Craiova. Reacția lui Adrian Mititelu

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv I-a stricat planul și l-a făcut ”praf”! Gigi Becali, acuzații grave după Lyon - FCSB

Video Ianis Hagi a ratat de la 11 metri! Nota primită după "nebunia" de la Rangers - Fenerbahce

Paulo Fonseca a pronunțat un singur nume de jucător de la FCSB: ”E foarte bun”

Exclusiv Gigi Becali a dezvăluit ce l-a întrebat soția când a văzut că FCSB e umilită de Lyon

Citeşte şi

Exclusiv ”Abia aștept să-mi arăt valoarea”. Dennis Politic a amenințat-o pe CFR! Ce a spus despre derby-ul cu FCSB

Exclusiv Șefii de la Rapid, mesaj pentru Marius Șumudică și jucători: ”Suntem supărați pe toți”

PEROZVittoria Ceretti, într-o ținută transparentă, din dantelă neagră. Iubita lui Leonardo DiCaprio a furat toate privirile la Paris

FILM NOWZoe Kravitz, fotografiată din toate unghiurile la Săptămâna Modei de la Paris. Actrița a arătat impecabil într-o rochie din satin

Cât mai are Dinamo de plătit pentru a ieși din insolvență și suma uriașă a împrumuturilor Red&White în 2 ani citeşte ştirea pe Prosport.ro

Reacția presei din Franța, după ce Lyon a trecut de FCSB: „Recital” citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Rochia mulată cu crăpătură și atitudinea de divă n-au scăpat-o pe Loredana de critici: "Nici tânără nu arătai așa. Trăiască filtrele!"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Rochia mulată cu crăpătură și atitudinea de divă n-au scăpat-o pe Loredana de critici: "Nici tânără nu arătai așa. Trăiască filtrele!"

Digi World

Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități mici, contribuie la o vedere mai clară

Digi Animal World

Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată