Eugen Neagoe ”și-a pus la zid” jucătorii după eșecul cu UTA: ”Nu am mai văzut niciodată”
articol scris de Digi Sport26.10.2024, 15:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gloria Buzău a pierdut, în deplasare, scor 0-1, pe terenul celor de la UTA Arad, în etapa a 14-a a SuperLigii.
Rezultatul acestei partide a fost decis de autogolul lui Diego Ferraresso (32 de ani) din minutul 30.
Eugen Neagoe: ”Este o înfrângere nemeritată”
La flash-interviul după acest meci, Eugen Neagoe (57 de ani), antrenorul Gloriei Buzău, a susținut că echipa sa nu merita să piardă acest meci, mai ales prin prisma ocaziilor importante ratate în repriza a doua.
De asemenea, tehnicianul buzoienilor și-a criticat elevii pentru modul în care au decis să-și finalizeze oportunitățile create la poarta lui Robert Popa.
”Este o înfrângere nemeritată după tot ce s-a întâmplat. Chiar dacă ei au avut posesia în prima repriză, nu și-au creat nicio ocazie de a marca. Ne-am băgat noi singuri mingea în poartă. În a doua repriză am dominat jocul în totalitate, ne-am creat patru ocazii imense, singur cu portarul.
Așa soluții proaste nu am mai văzut niciodată. Pe o contră puteam să primim și al doilea gol. În rest, ei nu au avut nicio altă ocazie. Nu trebuia să pierdem niciodată acest joc. Alex Ișfan a avut trei ocazii mari, două uriașe. Acesta este fotbalul. Din păcate plecăm fără niciun punct”, a spus Neagoe, la finalul partidei.
În urma acestui rezultat, Gloria Buzău se află pe locul al 13-lea al SuperLigii, cu 13 puncte acumulate după 14 runde. De partea cealaltă, UTA ocupă poziția a 9-a a ierarhiei, cu 18 puncte.
În următoarea rundă de campionat, Gloria Buzău va primi vizita celor de la CFR Cluj.
VIDEO Rezumat UTA Arad - Gloria Buzău, scor 1-0
Etichete: superliga , gloria buzau , uta arad , eugen neagoe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții