Eugen Neagoe și-a dat demisia de la 'U' Cluj! Câți bani urmează să scoată, până la urmă, din propriul buzunar
articol scris de Digi Sport27.12.2022, 14:08
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Eugen Neagoe (55 de ani) a anunțat că își va da demisia de la 'U' Cluj, după ce nou-promovata i-a cerut 100.000 de euro în schimbul "dezlegării".
La două zile după ce a făcut anunțul, se pare că antrenorul s-a ținut de cuvânt, conform GSP. Astfel, tehnicianul a demisionat luni seară și va scoate din propriul buzunar mult mai puțin față de suma cerută de ardeleni.
Eugen Neagoe, cale liberă către Universitatea Craiova
Neagoe urmează să le achite celor de la 'U' Cluj 16.000 de euro, sumă prin care va deveni liber să semneze cu Universitatea Craiova.
Suma reprezintă jumătate din banii cuveniți lui Neagoe pentru perioada petrecută la ardeleni. Antrenorul a semnat cu 'U' Cluj pe 25 august și a demisionat pe 26 decembrie.
Eugen Neagoe a făcut deja planul pentru perioada de transferuri
Potrivit surselor digisport.ro, Neagoe a și început treaba la noua echipă.
Antrenorul vrea să facă două sau trei transferuri în această iarnă, în fiecare compartiment al oltenilor, cu excepția portarilor, unde este mulțumit cu ce are în prezent.
Neagoe nu a cerut momentan vreun jucător anume, mai ales că iarna nici nu se fac de obicei multe transferuri spectaculoase.
Etichete: demisie , eugen neagoe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții