Exclusiv Eugen Neagoe, ”blocat” de U Cluj din drumul spre Craiova. Suma uriașă pe care o cer ardelenii
articol scris de Digi Sport23.12.2022, 15:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul celor de la U Cluj, este dorit insistent de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova. Ardelenii vor în schimb 100.000 de euro!
Finanțatorul oltenilor, despre care s-a zvonit că ar vrea să se retragă la vară din acționariatul grupării din Bănie, vrea să-l instaleze pe cel poreclit ”Geană” încă din această iarnă. Neagoe se pare că și-a dat acordul, astfel că singura problemă este acum legată de actualul angajament al acestuia.
Neagoe mai are contract cu U Cluj până la vară, cu drept de prelungire pe încă un sezon, iar șefii ardelenilor nu vor să-l lase așa ușor pe antrenor să plece, mai ales că sunt foarte mulțumiți de felul în care a decurs colaborarea până în acest moment.
Potrivit informațiilor digisport.ro, diriguitorii celor de la U Cluj vor 100.000 de euro în schimbul ”dezlegării” lui Neagoe. Rămâne de văzut cum va reacționa Rotaru, cum vor evolua negocierile, și cum vor fi înduplecați, dacă se va ajunge acolo, diriguitorii ”Șepcilor roșii”.
Sorin Cârțu a anunțat când va fi numit un nou antrenor la Universitatea Craiova
Președintele Universității Craiova a anunțat că un nou antrenor la echipă va fi anunțat înainte de intrarea în anul 2023.
”Deocamdată ne gândim. Oricum, în zilele următore vom anunța. Sunteți primii care vor afla. Da, înainte de Anul Nou, chiar și mai devreme. Pe 4 ianuarie echipa pleacă deja în Turcia.
Ne gândim și la niște jucători care să îmbunătățească echipa. Sunt discuții cu antrenori, dar nu pot să vă avansez... vedem”, a spus Sorin Cârțu, la Pro Arena.
Etichete: eugen neagoe , mihai rotaru , antrenor universitatea craiova , neagoe u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții