Eric, lăsat acasă de Hagi pentru că e gras. Alți doi jucători de la Viitorul, scoși la vânzare, n-au mers în cantonament
10.01.2020, 17:50SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jucătorii de la FC Viitorul s-au reunit joi, 9 ianuarie, însă nu toți au făcut deplasarea în cantonamentul din Turcia. Marea surpriză este Eric, care a fost lăsat acasă de Gheorghe Hagi pentru că este prea gras.
Nu este prima dată când mijlocașul de 34 de ani are probleme cu greutatea. În acest sezon, brazilianul a fost lăsat în afara lotului aproape 4 luni, din 12 august 2019, când a jucat și chiar a și marcat în meciul cu FC Botoșani, până pe 5 decembrie, când a evoluat cu Astra.
Cu toate că motivul oficial al pauzei sale este o accidentare, faptul că Eric nu a jucat a fost cauzat și de greutatea sa. La un moment dat, supărat de zvonurile apărute, Eric a și postat o imagine în care se vede cum face injecții în picior pentru a-și trata o accidentare.
Eric, pariu "nebun" cu Hagi
La începutul lunii mai 2019, "Regele" a decis să-l responsabilizeze pe Eric pentru a fi noul "decar" al echipei, după transferul lui Ianis la Genk, însă cu o singură condiție. Managerul tehnic al Viitorului a făcut un pariu în urma căruia brazilianul va trebui să slăbească "două-trei kilograme" pentru a fi titularul de drept, după ce a fost mai mult rezerva lui Ianis cu un sezon înainte.
Eric a acceptat pariul, însă se pare că nu prea i-a "ieșit".
În ultimele zile s-a vorbit despre interesul divizionarei secunde, Petrolul, pentru brazilian, iar Marius Stan a avut o primă reacție pe marginea subiectului.
Brazilianul mai are contract cu Viitorul până pe 30 iunie 2020.
Eric, cel mai bun marcator străin din România
În acest sezon, brazilianul care trebuia să preia golul lăsat de plecarea lui Ianis Hagi a jucat doar în 7 meciuri oficiale și a marcat 5 goluri. Astfel l-a egalat pe Wesley în topul celor mai buni marcatori străini din istoria României, fiecare cu câte 64 de goluri.
În cariera sa, Eric a jucat la Metropolitano (Brazilia), Gaz Metan, Pandurii, Viitorul, Karpatî Lvov (Ucraina), Al Ahli ()Arabia Saudită), Najran (Arabia Saudită) și Al-Markhiya (Qatar).
Viitorul a lăsat acasă trei jucători
Alături de Eric au mai rămas acasă doi jucători de la Viitorul. Mijlocașul Andreas Calcan (25 de ani) și francezul Lyes Houri (23 de ani) nu au făcut deplasarea în Antalya, pentru că cei doi se vor transfera. Houri ar putea ajunge în SUA, unde e dorit de Columbus Crew, în timp ce Calcan își caută echipă.
Lotul Viitorului deplasat în cantonament:
Portari: Cătălin Căbuz, Valentin Cojocaru, Alexandru Buzbuchi, Ștefan Mușat
Fundași: Bogdan Țîru, Radu Boboc, Virgil Ghiță, Sebastian Mladen, Bradley de Nooijer, Paul Iacob, Damien Dussaut, Marius Leca, Darius Grosu, Gabriel Buta, Steliano Filip
Mijlocași: Cosmin Matei, Andrei Ciobanu, Andrei Artean, Vlad Achim, Carlo Casap, Marco Dulca
Atacanți: Gabriel Iancu, Rivaldinho, George Ganea, Louis Munteanu, Alexi Pitu, Jacques Zoua
Viitorul va juca 5 meciurile amicale în cantonamentul din Turcia:
- 14 ianuarie: FC Viitorul - Young Boys Berna (Elveția)
- 17 ianuarie: FC Viitorul - Olimpik Donetsk (Ucraina)
- 21 ianuarie: FC Viitorul - Sturm Graz (Austria)
- 24 ianuarie: FC Viitorul - Ballkani (Kosovo)
- 24 ianuarie: FC Viitorul - Jagiellonia (Polonia)
Etichete: gheorghe hagi , eric , eric de oliveira , viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții