Exclusiv Emoții pentru Cristiano Bergodi înaintea decisivului cu CFR Cluj! Fundașii centrali titulari ai Craiovei, accidentați
23.06.2020, 23:06Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Universitatea Craiova s-a apropiat la patru puncte de liderul CFR Cluj datorită victoriei cu FC Botoșani, scor 2-1, dar formația lui Cristiano Bergodi ar putea plăti scump succesul de pe ”Ion Oblemenco”.
Mihai Bălașa și Stephane Acka, fundașii centrali titulari în cele două meciuri disputate de Craiova de la venirea lui Cristiano Bergodi, au ieșit accidentați în timpul meciului cu FC Botoșani, iar situația lor este incertă înaintea meciului decisiv în lupta pentru titlu, cu CFR Cluj, de duminică, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - FC Botoșani
Emoții pentru Cristiano Bergodi înaintea meciului cu CFR Cluj
Fără Mihai Bălașa și Stephane Acka, Cristiano Bergodi ar fi nevoit să folosească, la Cluj, un cuplu de stoperi format din Uros Cosic și Florin Gardoș, fotbaliști care nu au evoluat niciodată împreună.
Mai mult, pentru Florin Gardoș ar fi primul meci după aproape un an. Fostul fundaș central de la FCSB s-a accidentat în prima repriză a meciului cu Sabail, din preliminariile Europa League, disputat pe 18 iulie 2019.
Anunțul lui Sorin Cârțu
Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, a intervenit la Digi Sport Special după meciul cu FC Botoșani și a recunoscut că situația lui Stephane Acka este îngrijorătoare.
”Mă neliniștește situația lui Acka, în aceste două meciuri ne-a dat siguranță, a fost un fundaș central solid”, a declarat Sorin Cârțu, la Digi Sport Special.
Etichete: sorin cartu , mihai balasa , stephane acka , cfr cluj universitatea craiova , accidentari universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții