Emil Săndoi, după revanșa în fața lui FC Argeș: ”Așa e corect, există o lege a compensației!”
articol scris de Digi Sport21.04.2021, 20:32
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Chindia Târgoviște și-a luat revanșa în fața lui FC Argeș după ce în ultima rundă din sezonul regulat piteștenii se impuseseră cu 3-1, într-un meci decisiv pentru accederea în playoff.
Acum, în Trivale, Daniel Florea a semnat victoria echipei lui Emil Săndoi care a urcat pe primul loc în playout după 2 runde.
”Noi, în cele două dispute cu FC Argeș, am avut gol valabil în minutul 92 în tur, ni s-a anulat, iar în retur am fost la un pas de playoff.
Văd că toată lumea spune că am ratat playoff-ul, dar nu acesta a fost obiectivul nostru. Dar poate am fi reușit să ajungem acolo dacă se dădea un cartonaș roșu în minutul 10 unui jucător de la FC Argeș, dacă nu se acorda o lovitură de la 11 metri.
Există o lege a compensației - azi nu cred că FC Argeș a fost sub noi ca joc, au avut ocazii, dar poate așa e corect.
Aioani a fost omul meciului, dar și noi am avut ocazii clare, puteam sta mai liniștiți pe final.
Emil Săndoi: ”Avem licență pentru Europa, dar obiectivul este salvarea de la retrogradare”
Ce credeți că dacă suntem pe primul loc în playout am scăpat de grijile retrogradării? Deloc, nicio echipă nu este salvată.
Ne-ar fi avantajat să rămână punctele din sezonul regulat, era distanța mai mare. Va fi infernal pentru toate echipele.
Avem licență pentru Europa, dar obiectivul este salvarea de la retrogradare. Europa este un obiectiv adiacent”, a declarat Emil Săndoi după meci.
Vezi video cu declarațiile lui Emil Săndoi:
Etichete: emil sandoi , emil sandoi chindia , fc arges chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții