Emil Săndoi a tras un semnal de alarmă după Poli Iași - ”U” Cluj 1-0: "Totul se poate nărui într-o fracțiune de secundă"
articol scris de Digi Sport28.09.2024, 20:00
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Poli Iași s-a impus, pe teren propriu, în fața liderului Universitatea Cluj, scor 1-0, într-un meci din cadrul etapei a 11-a din SuperLigă.
Unicul gol al acestei partide a fost marcat de Guilherme (minutul 50), din pasa decisivă a lui Alin Roman.
Emil Săndoi: "Vreau să-l felicit pe Nelu Sabău pentru echipa pe care a făcut-o la Universitatea Cluj"
Poli Iași a bifat al treilea meci consecutiv fără înfrângere în SuperLiga României, după ce în etapele trecute a remizat cu UTA Arad, 0-0, și a câștigat cu Universitatea Craiova, 2-0, în timp ce ”Șepcile Roșii” au suferit prima înfrângere din acest sezon de SuperLigă, după zece meciuri consecutive fără înfrângere.
După acest meci, Emil Săndoi (59 de ani), antrenorul celor de la Poli Iași, a ținut să-și laude fotbaliștii pentru performanța obținută și le-a transmis că trebuie să își mențină aceeași formă.
Totodată, tehnicianul i-a transmis felicitări și lui Ioan Ovidiu Sabău (55 de ani), antrenorul adversarilor, pentru echipa pe care a reușit s-o construiască.
"Îi felicit pe băieți, în primul rând. Ei sunt artizani. Ei au fost în teren și chiar au dat dovadă de sacrificiu. S-au luptat pentru fiecare minge, au încercat să câștige orice duel. Au câștigat.
Am întâlnit un adversar foarte bun, cu un antrenor foarte bun. Vreau să-l felicit pe Nelu Sabău, chiar dacă au pierdut astăzi, pentru echipa pe care a făcut-o la Universitatea Cluj. Chiar dacă n-au avut multe ocazii de a marca, ne-au pus nenumărate probleme. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că echipelor pe care le-au întâlnit până acum le-au pus și mai multe probleme.
(n.r Un lucru îmbucurător că n-ați mai primit gol de trei etape?) Da, bineînțeles. E un merit colectiv, pe care încercăm să-l facem. Încercăm să închidem culoarele, încercăm să câștigăm duelurile și să facem un marcaj bun. Eu zic că deja avem niște principii și trebuie să le respectăm în continuare. În fotbal totul se poate nărui într-o fracțiune de secundă sau într-o fracțiune de secundă poți să treci la extaz.
(n.r De mulți ani Poli Iași n-a mai ocupat o poziție apropiată de play-off) Nici nu știu pe ce loc suntem. N-am făcut niciun calcul. M-a interesat strict acest meci. Aveam nevoie de un rezultat pozitiv. Acest lucru l-am spus și jucătorilor înainte de meci. Degeaba avem două rezultate pozitive, trebuie să le legăm cu al treilea.
Mă bucur încă o dată și îi felicit încă o dată pentru că au reușit. E foarte important ca și ei să creadă în șansa lor. Până la urmă, noi antrenorii încercăm să ne facem datoria. Dacă nu există acea coeziune în interiorul grupului și încredere că poți, indiferent de adversar, nu poți avea rezultate. Din punctul acesta de vedere mă bucur că au crezut, cu trei etape înainte, în șansa pe care o au și au reușit să speculeze", a declarat Emil Săndoi, la flash-interviu.
În urma acestui rezultat, ieșenii se află pe locul 7 cu 14 puncte, în timp ce Universitatea Cluj rămâne pe prima poziție, cu 22 de puncte.
VIDEO Rezumat Poli Iași - ”U” Cluj, scor 1-0
Etichete: ioan ovidiu sabau , emil sandoi , poli iasi u cluj , etapa a 11 a superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții