Elias Charalambous a evidențiat un singur jucător, după FCSB - Farul 3-2: ”A fost extraordinar!”
articol scris de Digi Sport10.08.2024, 16:43
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
FCSB a câștigat partida cu Farul Constanța, scor 3-2, din etapa cu numărul 5 din SuperLigă.
Confruntarea dintre cele două echipe a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Elias Charalambous a fost impresionat de jocul bun făcut Ionuț Panțîru, în FCSB - Farul 3-2
Antrenorul ”roș-albaștrilor” s-a bucurat de victoria obținută în meciul cu Farul. Elias Charalambous (43 de ani) l-a remarcat pe Ionuț Panțîru din (28 de ani) din tabăra FCSB-ului, fotbalist despre care a avut doar cuvinte de laudă.
”Vreau să vorbesc despre unul dintre jucătorii noștri și anume Panțîru. Știți că nu-mi place să discut despre jucători individual, dar o fac pentru Panți, pentru că a fost o lungă perioadă indisponibil.
I-am cerut să joace astăzi și a fost extraordinar! A avut o prestație foarte, foarte bună. Sunt foarte fericit pentru Panți. El încearcă mult în fiecare zi la antrenamente. Pentru tot ce dai în fiecare zi, sigur ești răsplătit.
Când dai tot ce ai, la sfârșit ești epuizat. E ceea ce le cerem jucătorilor, să încheie meciul epuizați. Trebuie să dai totul pentru a învinge și a-ți atinge ținta la finalul zilei”, a declarat Elias Charalambous, la finalul partidei.
- 150.000 de euro este cota de piață a lui Ionuț Panțîru, potrivit Transfermarkt.
- 135 de minute a jucat Ionuț Panțîru pentru FCSB, în acest sezon.
Ionuț Panțîru a stat departe de teren doi ani din cauza unei accidentări
La începutul stagiunii precedente, Panțîru a revenit în lotul FCSB-ului, după o accidentare care l-a ținut departe de gazon peste doi ani. În sezonul 2023/2024 a bifat doar 5 apariții, în total 85 de minute.
În această vară, pe lângă meciul cu Farul, fundașul lateral stânga a jucat o repriză în duelul cu Virtus din manșa a doua a primului tur preliminar din UCL. În flancul stâng al defensivei, formația bucureșteană îi mai are pe Risto Radunovic, titular de drept, și pe David Kiki, transferat recent de la Farul.
- 63 de meciuri, două goluri și 7 assist-uri sunt cifrele lui Ionuț Panțîru la FCSB.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - Farul 3-2
Etichete: elias charalambous , ionut pantiru , revenire ionut pantiru , video fcsb farul , elias charalambous impresionat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții