"Efectul Xavi" deja se vede. Pjanic vrea să se întoarcă la Barcelona pentru a lucra cu antrenorul spaniol
articol scris de Digi Sport13.11.2021, 14:06
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Miralem Pjanic (31 de ani) a fost împrumutat de Barcelona la Besiktas chiar în ultima zi de mercato a lunii august.
Mijlocașul bosniac nu s-a adaptat la gruparea catalană, în special din cauza relației proaste pe care o avea cu antrenorul Ronald Koeman, și a fost nevoit să plece temporar de la echipă.
Pjanic vrea să se întoarcă la Barcelona
La Barcelona e început o nouă eră odată cu instalarea pe bancă a lui Xavi, iar atmosfera din jurul clubului este una optimistă.
Lucru acesta îl resimt și jucătorii plecați împrumut, cum ar fi Miralem Pjanic, care vrea să se întoarcă în La Liga, anunță transfermarketweb.com. Bosniacul este un mare admirator al lui Xavi, iar în trecut a recunoscut că a încercat să-i copieze stilul de joc.
De altfel, noul antrenor al Barcelonei îl vrea pe Trincao înapoi, un fotbalist care de asemenea a fost împrumutat de catalani în vară, iar bazându-ne pe acest fapt, întoarcerea lui Pjanic în iarnă nu pare imposibilă.
Mijlocașul are până în acest moment 8 partide în Turcia, unde a reușit să ofere și 4 pase decisive. Mulți specialiști sunt de părere că Pjanic mai poate încă juca la nivel înalt, iar Barcelona ar avea de câștigat odată cu revenirea sa.
Motivul pentru care Miralem Pjanic nu a reușit să se integreze la Barcelona lui Ronald Koeman
Bosniacul a fost adus pe Camp Nou "cu surle și trâmbițe" în vara anului trecut, venind din postura unuia dintre cei mai importanți fotbaliști ai lui Juventus.
Cu toate acestea, mijlocașul nu a reușit niciodată să se impună la Barcelona, sub comanda lui Ronald Koeman. Publicația spaniolă Mundo Deportivo a dezvăluit recent motivul pentru care fotbalistul nu a izbutit să prindă un post de titular în primul 11 al tehnicianului olandez.
Conform ibericilor, Koeman preferă ca, în sistemul 4-3-3, cei doi mijlocași centrali situați în fața lui Busquets să facă un pressing mai avansat. Însă, Pjanic era obișnuit să se apere mai jos, cum se obișnuiește în fotbalul italian. Din cauza acestui detaliu tehnic, antrenorul a preferat să-i folosească pe Frenkie de Jong sau Pedri, mai potriviți pentru ce-și dorea Koeman de la mijlocașii săi centrali.
Mai mult decât atât, transferul lui Pjanic a fost un "moft" al conducerii catalane și nu o mutare cerută de antrenorul formației blaugrana, astfel că integrarea bosniacului în sistemul lui Koeman a fost, încă de la început, foarte dificilă.
Etichete: barcelona , besiktas , xavi , miralem pjanic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții