Edi Iordănescu nu a stat deloc pe gânduri, după ce a aflat că este dorit de Ioan Varga la CFR Cluj
articol scris de Digi Sport17.12.2024, 08:48
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Dan Petrescu (56 de ani) a primit ultimatum la CFR Cluj, după două meciuri la rând fără victorie în campionat, eșec cu ”U” Cluj (2-3) și egalul pe terenul Unirii Slobozia (1-1).
Imediat după meciul de la Clinceni, Ioan Varga a anunțat că va avea o discuție decisivă cu antrenorul după ultima partidă din acest an, cu Oțelul.
Edi Iordănescu nu a stat pe gânduri: a exclus orice negociere, cât timp CFR Cluj are antrenor
Galerie Foto
Patronul CFR-ului se gândește serios la o despărțire de actualul antrenor și a creionat o listă cu posibilii înlocuitori.
Primul nume de pe lista lui Ioan Varga este cel al lui Edi Iordănescu (46 de ani), fostul selecționer al României, care a renunțat la colaborarea cu FRF după EURO 2024, în iulie, scrie gsp.ro.
Cei doi au mai lucrat împreună în două rânduri: iunie - iulie 2018 și decembrie 2020 - iunie 2021, când Edi Iordănescu a și câștigat titlul și Supercupa cu CFR Cluj.
Dorit înapoi de gruparea din Gruia, fostul selecționer a decis să nu poarte niciun fel de negociere cât timp CFR Cluj are antrenor.
În plus, Iordănescu jr. nu pare tentat de o revenire pe banca "feroviarilor" și își dorește mai degrabă o nouă aventură în străinătate.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Dan Petrescu, după ultimele partide din 2024, însă un lucru este clar: Edi Iordănescu a exclus orice discuție în prezent, din respect față de actualul antrenor al formației din Gruia.
De-a lungul carierei, Edi Iordănescu a lucrat la FC Vaslui, Fortuna Brazi, FCM Târgu Mureș, Pandurii, CSKA Sofia, Astra, CFR Cluj, FCSB și naționala României.
Recent, antrenorul român a primit o ofertă din Scoția, de la Hearts, pe care, însă, a refuzat-o.
Imagine rară cu Edi Iordănescu de la echipa de tineret a Stelei. Îi recunoști pe ceilalți din fotografie?
Galerie Foto
Clasament SuperLiga:
Etichete: edi iordanescu , antrenor cfr cluj , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții