Exclusiv Edi Iordănescu, atac la CFR Cluj, înaintea meciului direct! ”M-a deranjat presiunea pusă de ei!”
29.09.2019, 13:18SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj - Gaz Metan Mediaș este meciul rundei a 11-a din Liga 1. Dincolo de faptul că se întâlnesc două dintre cele mai bune echipe ale momentului, doi antrenori extrem de respectați, întâlnirea din Gruia se anunță de pe acum una care nu trebuie ratată. Edi Iordănescu, încă tehnicianul medieșenilor, deși a anunțat public faptul că vrea să plece, speră într-un arbitraj corect diseară.
CFR Cluj - Gaz Metan Mediaș, programat în etapa a 11-a a Ligii 1, se va juca azi, duminică, 29 septembrie 2019, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar va putea fi vizionat și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi urmărit și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digispot.ro.
”M-a deranjat presiunea care s-a pus pe arbitraj din partea celor de la CFR pentru acest joc. Am văzut că au început să enumere cât de mult au fost dezavantajați la Botoșani până în minutul 30. Cum se face că toată lumea se plânge de arbitraj? Chiar toți sunt nedreptățiți?
Edi Iordănescu, nemulțumit de atitudinea celor de la CFR Cluj. ”Să nu construim un mediu de presiune și neîncredere!”
Atunci, cine este sprijinit? Și noi am reclamat că la ultimul joc cu Craiova, acasă, am luat primul gol din ofsaid și am avut și penalty clar neacordat! Apoi, au spus-o și specialiștii! Dar, am vorbit după joc, la flash interviu, și apoi am închis subiectul.
Nu trebuie să construim un mediu de presiune și neîncredere. Avem la acest joc o brigadă foarte valoroasă și experimentată și sunt sigur că nu se vor lăsa influențați sub nicio formă de această presiune artificială”, a spus Edi Iordănescu, în EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.
Romgaz nu opreşte finanţarea de peste 4 milioane de lei pe an
"Eu voiam să lămuresc o chestie. A apărut o ştire conform căreia Romgaz a oprit finanţarea la echipa Gaz Metan Mediaş din cauza plecării antrenorului Edi Iordănescu. Eu sunt de principiu că cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit. Această decizie nu s-a luat la niciun nivel, nu s-a pus în discuţie, nu ştiu de unde a apărut ştirea.
Romgaz nu face parte din conducerea societăţii. D-aia nici nu am discutat până acum de atacurile lui Edi la conducerea clubului. Am o linie deschisă şi cu Edi Iordănescu, şi cu domnul Mărginean în măsura în care este nevoie de mine şi pot ajuta.
Edi se exprimă mai bine în presă decât în discuţii bilaterale. Probabil că Edi are o ofertă foarte bună şi de nerefuzat", a declarat, printre altele, Adrian Volintiru, la Digi Sport Matinal, zilele trecute.
Etichete: edi iordanescu , cfr gaz metan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții