Echipa ideală a etapei cu numărul 13 din Liga 1. Gică Hagi, desemnat antrenorul rundei
articol scris de Digi Sport11.10.2022, 10:19
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat marți echipa ideală a etapei cu numărul 13 din Liga 1. Gheorghe Hagi (57 de ani) a fost desemnat antrenorul rundei.
Echipa ideală a etapei cu numărul 13 din Liga 1. Gică Hagi, desemnat antrenorul rundei
Farul Constanța a bifat a patra victorie la rând în Liga 1 și are un avans de cinci puncte în fruntea clasamentului.
FC Voluntari are cei mai mulți jucători în echipa ideală – trei. FCSB are doi jucători.
Rezultatele din etapa cu numărul 13 a Ligii 1
- FC Voluntari – CS Mioveni 3-1
- FC Argeș – Universitatea Craiova 1-0
- U Cluj – Hermannstadt 1-0
- Rapid – FC Botoșani 1-1
- Sepsi – Farul 0-1
- Petrolul – FCSB 0-2
- U Craiova 1948 – Chindia 0-1
- UTA – CFR Cluj 1-1
Clasamentul Ligii 1
Echipa ideală a etapei a 13-a din Liga 1
PORTAR
Cătălin Straton (FC Argeş / 32 de ani) - A închis excelent poarta piteştenilor, contribuind din plin la victoria argeşenilor (cele mai multe şuturi respinse – 7).
FUNDAŞI
Costinel Tofan (FC Argeş / 26 de ani) - Acţiunile căpitanului argeşenilor au pus multă presiune pe adversari. A câştigat 13 dueluri, cele mai multe reuşite de un fundaş dreapta în această rundă.
Cosmin Achim (FC Voluntari / 27 de ani) - Unul dintre jucătorii reprezentativi din istoria grupării ilfovene, Cosmin Achim a înscris primul gol din acest sezon pentru FC Voluntari.
Joyskim Dawa (FCSB / 26 de ani) - Pe lângă jocul consistent din apărare, a deschis scorul în derby-ul de pe stadionul Ilie Oană.
Marius Briceag (U Cluj / 30 de ani) - A înscris golul care le-a adus studenţilor clujeni toate cele trei puncte.
MIJLOCAŞI
Omar Govea Garcia (FC Voluntari / 26 de ani) - Titularizat în premieră de către Liviu Ciobotariu, a marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă. Este primul mexican cu minute în Superliga României.
“Nana” Boateng (CFR Cluj / 28 de ani) - A fost mijlocaşul defensiv cu cel mai bun index InStat - 257. Este al 13-lea marcator al campioanei din acest sezon.
Doru Popadiuc (Chindia / 27 de ani) - Prinde "Echipa etapei" pentru a doua rundă la rând. Trei goluri şi o pasă decisivă sunt reuşitele mijlocaşului Chindiei în ediţia curentă.
ATACANŢI
Louis Munteanu (Farul / 20 de ani) - A înscris pentru a treia oară în acest start de sezon fantastic, în care mai are treu pase decisive şi un penalty scos.
Vitalie Damașcan (FC Voluntari / 23 de ani) - A marcat pentru a doua rundă la rând. S-a remarcat la un alt capitol important: șapte driblinguri reuşite, cele mai multe izbutite de un jucător în etapa a 13-a.
Florinel Coman (FCSB / 24 de ani) - A înscris pentru întâia oară în ediţia curentă, reuşita din ultima etapă fiind a 34-a din carieră în Superliga României.
ANTRENORUL ETAPEI
Gheorghe Hagi (Farul / 57 de ani) - Farul lui Gheorghe Hagi a continuat seria rezultatelor formidabile cu o victorie mare în faţa unuia dintre cei mai solizi adversari din Superligă.
Etichete: liga 1 , gica hagi , lpf , cfr cluj , farul , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții