Echipa etapei 7 din SuperLiga. Dinamo e revelația sezonului și Zeljko Kopic antrenorul rundei
articol scris de Digi Sport27.08.2024, 11:44
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Etapa cu numărul 7 din SuperLiga României s-a încheiat cu remiza dintre UTA Arad și Farul Constanța, scor 1-1.
Derby-ul acestei runde a fost Dinamo - Universitatea Craiova, care s-a încheiat cu victoria ”Câinilor”. Formația lui Zeljko Kopic s-a impus în fața oltenilor chiar în nouă oameni!
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat echipa etapei a 7-a. Rapid și ”U” Cluj au câte trei jucători în primul 11
La o zi după încheierea etapei, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat care este echipa etapei. Rapid, care a obținut prima victorie din noul sezon, și ”U” Cluj, care s-a impus în fața Gloriei Buzău, scor 2-0, au câte trei jucători în primul 11.
De asemenea, Dinamo are doi fotbaliști aleși în echipa ideală, iar CFR Cluj, Unirea Slobozia și Hermannstadt câte unul.
Antrenorul rundei a fost ales Zeljko Kopic.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a șaptea:
PORTAR
- Benjamin Siegrist (FC Rapid 1923) - A fost în zi mare! A apărat şapte şuturi, dintre care trei au fost incluse în categoria super-intervenţii!
FUNDAŞI
- Radu Boboc (Universitatea Cluj) - A făcut un joc defensiv fără greşeală. Transferul său se dovedeşte a fi un câştig pentru „Şepcile roşii".
- Alexandru Paşcanu (FC Rapid 1923) - Pe lângă evoluţia din defensivă, a înscris golul care a deschis drumul giuleştenilor spre prima victorie din acest sezon.
- Dmytro Pospielov (Unirea Slobozia) - A dat siguranţă defensivei prin intervenţiile sale. În plus, a transformat penalty-ul care le-a adus ialomiţenilor trei puncte.
- Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj) - A dominat flancul stâng. Căpitanul clujenilor şi-a mobilizat colegi, iar la final s-au bucurat împreună de un succes în urma căruia U Cluj a urcat în fruntea clasamentului.
MIJLOCAŞI
- Alessandro Murgia (FC Hermannstadt) - Din nou, mijlocaşul sibienilor şi-a arătat clasa! A marcat şi a coordonat perfect jocul echipei.
- Eddy Gnahore (Dinamo București) - Pe lângă golul marcat, a dominat centrul terenului. Este un pilon de bază în sistemul gândit de Kopic.
- Damjan Djokovic (CFR 1907 Cluj) - Revenit în Gruia, acolo unde a reuşit cele mai importante momente din carieră, a înscris direct din lovitură liberă un gol care a adus liniştea în tabăra clujenilor.
ATACANŢI
- Rareş Pop (FC Rapid 1923) - Titularizat în premieră, a marcat un gol frumos, răsplătind încrederea primită din partea antrenorului. A arătat, din nou, că este unul dintre cei mai promiţători jucători din campionat.
- Mamadou Thiam (Universitatea Cluj) - A fost un pericol permanent pentru apărarea adversă. A înscris pentru a doua rundă la rând.
- Ahmed Bani (Dinamo București) - Tânărul jucător dinamovist creşte valoric de la meci la meci. A înscris cel mai rapid gol din ediţia curentă.
ANTRENORUL ETAPEI
- Zeljko Kopic (Dinamo București) – ”Câinii roșii” s-au impus în derby-ul etapei, continuând parcursul formidabil din acest sezon. Un rol important în revenirea dinamoviştilor îl are tehnicianul croat, cel care, pe lângă partea tehnică predată jucătorilor, a reuşit să formeze un grup unit.
Etichete: lpf , echipa etapei , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții