Echipa de start a FCSB-ului din returul cu Maccabi. Schimbarea lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport31.07.2024, 12:49
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Gigi Becali (66 de ani) este convins că FCSB se va califica în turul trei preliminar al UEFA Champions League după returul de azi cu Maccabi, care se va juca de la 21:00, pe Bozsik Arena, din Budapesta.
- Maccabi Tel Aviv - FCSB, din turul doi preliminar al UEFA Champions League, manșa retur, care se va juca de la 21:00, va putea fi urmărit Live Text pe digisport.ro, precum și în aplicația Digi Sport.
David Miculescu în locul lui Daniel Popa
Finanțatorul a pregătit deja formula de start și a făcut și o modificare. David Miculescu (23 de ani) este noul favorit al omului de afaceri și va face parte din formula de start. În rest, latifundiarul va miza pe Dawa și Ngezana ca fundași centrali, pe Crețu și pe Radinovic, fundași laterali, iar în față va miza tot pe Ștefănescu, Olaru și Băluță.
”Ce nu știți echipa? Este tot aia (n.r. - de la meciul tur), doar că intră David (n.r. – David Miculescu) în locul lui Popa. În rest rămâne la fel”, a spus Becali, conform fanatik.ro.
Iată echipa de start a celor de la FCSB pentru returul cu Maccabi:
Târnovanu - V. Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Lixandru, Șut - Ștefănescu, Olaru, Băluță - D. Miculescu.
Gigi Becali a dezvăluit adevăratul motiv pentru care Hagi a spus ”PAS” naționalei. ”Îți dau 5 milioane de euro”
Georghe Hagi (59 de ani) a anunțat luni că a refuzat oferta celor de la Federația Română de Fotbal de a prelua echipa națională.
”Regele” a postat un mesaj, destul de sec, pe site-ul oficial al celor de la Farul și nu a dorit să mai vorbească, cel puțin momentan, despre acest subiect.
Gigi Becali (66 de ani), finul lui Hagi și un apropiat de-ai acestuia, a dezvăluit motivul pentru care fostul mare fotbalist a decis să continue la gruparea din Ovidiu.
”Eu am zis că nu pleacă, da. Pleci de la Farul, da…ai sponsorii care îți dau 4-5 milioane de euro, ți-au promis stadion, ai băgat acolo 20-30 de milioane de euro în investiții și te duci la echipa națională pe 300.000 de euro pe an?
Pentru Gică e un fleac, pentru că el la Farul a investit zeci de milioane. Te duci și îți lași milioanele în aer și echipa, care fără el retrogradează”, a spus Becali, conform fanatik.ro.
”Risca să piardă tot”
Finanțatorul celor de la FCSB crede că Hagi nu a vrut să-și riște nici imaginea la echipa națională, în cazul în care nu ar fi avut succes pe banca ”Tricolorilor”.
În plus, Becali mai susține că Hagi s-a temut că plecarea sa de la Farul ar fi însemnat și condamnarea echipei la retrogradare.
”Într-un fel se pune și problema banilor. Cum să lași milioanele și să te duci să iei 300.000 de euro. Păi ai ceva la cap? Cum să faci așa ceva? Doar așa de glorie.
Și nu numai asta. Te mai poți face și de râs. Pentru că cine se duce acum la echipa națională riscă mult. E greu. Nu ai jucători să te califici, nu ai calitate.
Gică nu e fraier să lase milioanele investite și să se ducă acolo.
Păi are jucători pe care poate să ia milioane de euro. Dacă pleacă s-au dus toți.
Dacă pleacă de la Farul s-a terminat cu investițiile lui. Ce faci cu baza aia dacă se duce echipa în liga a doua? Risca să piardă tot”, a mai spus Becali.
Etichete: gigi becali , daniel popa , fcsb champions league , david miculescu , maccabi fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții