Exclusiv Echipa care este gata să ofere 1,7 milioane de euro pe Alibec! Când se poate face transferul
24.10.2018, 15:06SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Denis Alibec (27 de ani) are șansa de a se transfera iar în străinătate, în pauza de iarnă. Turcii de la Trabzonspor caută de zor un atacant iar profilul lui Alibec se pliază perfect pe cerințele bașkanilor. După ce s-au convins că el este jucătorul care-i poate ajuta, oficialii grupării din Țara Semilunei l-au urmărit pe fostul vârf al FCSB la meciul Astrei cu Dinamo, scor 1-2, când Alibec a și marcat.
Mulțumiți de evoluția internaționalului român, reprezentanții lui Trabzon au anunțat că vor mai veni în România și pentru meciul Astrei cu FCSB, care se va juca duminică, 4 noiembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în prima etapă din returul sezonului regulat. În cazul în care jucătorul nostru va corespunde, atunci bașkanii vor demara în iarnă negocierile cu Ioan Niculae pentru realizarea tranzacției. Din surse apropiate Digi Sport, Trabzon este gata să pună pe masă suma de 1,7 milioane de euro, adică exact suma cu care Alibec a fost răscumpărat în vară de la gruparea roș-albaștrilor.
Despre Denis Alibec s-a vorbit și că ar putea ajunge iar sub comanda lui Marius Șumudică, dar la Al Shabab, numai că șeicii nu au fost de acord nici cu suma de transfer și nici cu faptul că fotbalistul nu mai este un marcator de bază.
Alibec a-a accidentat în victoria cu Gaz Metan Mediaş, scor 3-0, iar RMN-ul a indicat că nu este vorba despre o ruptură musculară.
Gruparea giurgiuveană a încercat să-l "revitalizeze" pe atacant, după sezonul dezastruos avut în tricoul FCSB. Un singur gol în campionat a înscris vârful în sezonul trecut. În total, într-un an şi jumătate la FCSB, Alibec a înscris 12 goluri în 42 de meciuri în toate competiţiile. Fotbalistul a mai reuşit şi 10 pase decisive.
Transferat în 2009 la Inter, pe vremea când avea doar 18 ani, Alibec a bifat doar două meciuri pentru nerazzurri. Abia la Viitorul, când a revenit în Liga 1 sub formă de împrumut, vârful a început să dea măsura talentului său.
Alibec nu exclude o revenire la FCSB și îl propune pe Șumudică antrenor: "În 2-3 luni îi cucerea pe toți"
FCSB părea un capitol încheiat pentru Denis Alibec, însă atacantul Astrei a lăsat, în mod surprinzător, o portiță deschisă unei reveniri la echipa lui Gigi Becali. La FCSB, Alibec nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Mai mult, privit ca un adevărat star în momentul în care a venit la FCSB, Alibec s-a întors cu scandal la Astra. Becali l-a considerat unul dintre principalii vinovați pentru faptul că FCSB a pierdut titlul sezonul trecut.
Totuși, chiar și în acest context, Alibec nu ar spune nu unei reveniri la FCSB. "Poate cu alt staff. Să fie altfel acolo, să nu mai fie jucătorii tratați așa", a spus Alibec pentru Gazetă. De asemenea, întrebat de s-ar întoarce la FCSB cu Șumudică antrenor, Alibec a răspuns fără ezitare: "Cred că da!".
"Șumi știe să se poarte cu jucătorii, sa aibă o relație cu ei. E mai mult prieten cu jucătorii. Nu știu ce s-ar fi întâmplat la Steaua. Ne cunoaștea pe noi, cei veniti de la Astra, și în 2-3 luni îi cucerea pe toți. Cred că putea lua titlul așa (n.r. FCSB)", a mai spus Denis Alibec.
”Alibec e de departe cel mai bun număr 9 din ţară, pentru mine. Mi s-a spus că acum este total schimbat.
Eu am vrut să-l iau în vară. Nu am avut poziţie de forţă, încep acum să mă impun. I-am luat pe Găman şi pe Budescu. Cred că având evoluţii ca ieri, există posibilitatea unui transfer şi îmi doresc enorm să lucrez din nou cu el. E monitorizat în acest moment", a declarat Şumudică, la "Digi Sport Matinal".
Etichete: denis alibec , fcsb , oferte denis alibec , denis alibec trabzonspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții