E oficial! Superatacantul cu 104 goluri în Belgia a semnat cu Dinamo. Joseph Eneojo Akpala a fost prezentat
articol scris de Digi Sport07.04.2021, 16:46
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Joseph Eneojo Akpala a impresionat la antrenamentul lui Dinamo și a semnat un contract cu "câinii", după ce s-a pregătit foarte puțin cu lotul lui Gheorghe Mulțescu.
Anunțul a fost făcut oficial.
"București, 7 aprilie 2021. Atacantul nigerian Joseph Eneojo Akpala, ultima oară la Oestende, în prima ligă a campionatului belgian, a semnat un contract cu clubul Dinamo București până la finalul acestui sezon competițional, a anunțat managerul sportiv Marius Adrian Nicolae.
Născut pe 24 august 1986, Akpala a început fotbalul la Bendel United (Nigeria), a jucat în țara sa natală pentru Bendel Insurance și a mai evoluat în carieră pentru Charleroi și Club Brugge (Belgia), Werder Bremen (Germania), Karabükspor (Turcia), Oostende (Belgia) și Al-Faisaly (Arabia Saudită)", se arată în comunicatul clubului.
Joseph Eneojo Akpala a semnat cu Dinamo
"168 de meciuri / 56 de goluri pentru Club Brugge, 104 / 21 pentru Oestende, 64 / 27 pentru Charleroi, 47 / 11 pentru Karabükspor, 21 / 1 pentru Werder Bremen și 14 / 2 pentru Al-Faisaly a adunat Akpala în carieră.
7 meciuri a jucat Akpala pentru Oestene, sezonul trecut, 6 în campionat și unul în Cupa Belgiei. A înscris un gol în partida Oestende vs Anderlecht 3-2.
7 selecții și o reușită pentru prima reprezentativă a Nigeriei, 23 de meciuri și 10 goluri pentru Nigeria U20 are Akpala.
9 va fi numărul oficial de joc al lui Akpala la Dinamo București, purtat în acest sezon de Magaye Gueye, suspendat provizoriu de Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD).
Akpala a efectuat vizita medicală și a intrat în programul de pregătire al echipei noastre, stabilit de antrenorul Gheorghe Mulțescu în cantonamentul de la Săftica", se arată în comunicatul clubului.
- 150.000 de euro este cota de piață a lui Akpala, care are șapte selecții în naționala Nigeriei, pentru care a marcat un singur gol (în poarta Franței, într-un amical câștigat de africani cu 1-0)
Akpala este al doilea jucător transferat de DInamo în aprilie, după fundașul spaniol Raul Albentosa.
Etichete: dinamo , transfer dinamo , joseph eneojo akpala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții