Exclusiv ”E mai recalcitrant și nu suportă criticile!”. Transferul de la FCSB care poate intra imediat în conflict cu Becali
01.02.2019, 22:42Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Adrian Stoian este transferul surprinzător făcut de Gigi Becali în această iarnă. Totuși, Gabriel Balint lansează un avertisment pentru Mihai Teja și Becali, anunțând că mijlocașul poate avea probleme de comportament
”De Stoian am auzit cuvinte frumoase și vezi ce înseamnă să vii dintr-un campionat unde, din punct de vedere tactic, ești cel mai bine pregătit.
Mai are și el. Am înțeles că dacă nu îi iese jocul e mai recalcitrant, nu suportă criticile. Să vedem, sper să nu fie așa”, a spus Gabi Balint, în direct la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
”La Matei mai am îndoieli, dar vom vedea. Am, nu știu, mai degrabă cred în Stoian. Hora a avut o evoluție bună înainte să plece, însă în tot acest timp nu a progresat, nu a făcut mare lucru acolo. Nici nu știm dacă mai e la același nivel”, a adăugat Balint.
Adrian Stoian, cel mai important transfer al iernii în Liga 1
Într-un sondaj realizat de digisport.ro, Adrian Stoian a fost desemnat cel mai important transfer realizat până acum de o echipă din Liga 1, în această iarnă.
Peste 11.000 de suporteri consideră că transferul lui Stoian la FCSB reprezintă o adevărată lovitură de imagine.
Pe locul al doilea se situează Andrei Cristea, achiziționat de Universitatea Craiova de la Poli Iași, cu 5071 de voturi. Un alt jucător adus de roş-albaştri, Florentin Matei, a completat podiumul, cu 4899 de voturi.
Dunărea Călăraşi - FCSB e în direct, sâmbătă, de la ora 14:00, pe Digi Sport 1. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT şi VIDEO pe digisport.ro.
Etichete: adrian stoian , mihai teja , gabriel balint , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții