Exclusiv ”E mai bine în deplasare. Merităm mult în acest sezon!” Deac spune că CFR are față de campioană
15.04.2018, 23:01Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
VIDEO FC Viitorul - CFR Cluj 1-2. Ardelenii s-au impus în fieful campioanei, după poate cea mai bună repriză făcută de elevii lui Dan Petrescu în acest sezon. Unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la CFR a fost, fără îndoială, Ciprian Deac (32 de ani), autorul golului care a făcut până la urmă diferența. La adăpostul acestui succes, care i-a readus, cel puțin momentan, pe primul loc, și care pune presiune maximă pe FCSB, fotbaliștii grupării din Gruia privesc cu optimism spre viitor.
”În sfârșit, am reușit și noi să câștigăm, după trei partide în care nu am câștigat. Din păcate, nu am obținut nicio victorie în aceste trei partide, deși am considerat că nu aveam voie să luăm gol, pentru că suntem o echipă cu mulți jucători cu experiență. Dar, nu mai contează ce a fost, bine că am câștigat acum.
Revenind la meciul de la Viitorul, ne-a fost cam greu pe final, ei au mulți jucători tineri care aleargă foarte mult, în timp ce noi nu am mai putut evolua la fel de bine ca în prima repriză, când am făcut presing foarte sus. Iată că se pare că jucăm mai bine în deplasare, decât acasă”, a spus Deac, după meci, la flash-interviul acordat pentru Digi Sport.
Deac a spus că nu a apucat să vadă reacțiile lui Dan Petrescu, din timpul partidei, dar a sublinit că aportul tehnicianului este exponențial în mersul echipei în general.
”Nu prea mă uit eu spre bancă în timpul partidei. E clar că Dan Petrescu este un antrenor vulcanic, se exteriorizează, dar nu face nimic cu răutate. Așa se comportă dânsul și nu trebuie judecat prea aspru pentru asta, dar pe mine mă bucură că este pe bancă. I-am simțit lipsa când a fost suspendat”, a mai spus Deac, la Digi Sport.
Etichete: cfr cluj , deac , viitorul , viitorul cfr cluj video , reactii cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții