”E inacceptabil”. Momentul care o poate costa titlul de campioană pe FCSB
articol scris de Digi Sport15.05.2022, 20:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a remizat, scor 2-2, cu FC Voluntari, rezultat în urma căruia poate rata titlul de campioană, ceea ce se va întâmpla dacă CFR Cluj o învinge pe Universitatea Craiova.
FCSB a condus cu 1-0 și cu 2-1 pe Arena Națională, dar a fost egalată în minutul 88, când a marcat Cristi Costin, plecat dintr-o poziție suspectă de ofsaid.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Voluntari - FCSB:
Momentul care o poate costa titlul de campioană pe FCSB
Ionuț Rada, fostul fundaș de la FCSB și CFR Cluj, a transmis că nu doar greșeala de arbitru trebuie semnalată la faza golului de 2-2, ci și modul în care s-au poziționat Iulian Cristea și Andrei Miron, stoperii echipei lui Toni Petrea.
”Trebuie să vorbim despre această fază. A avut loc o degajare a portarului, jucătorii aveau timp să vadă mingea. Uitați-vă cât de întinși erau pe tot terenul, ca apărare. Schimbările lui Petrea arătau că își doresc să închidă jocul, dar ei sunt 'întinși'.
Toată linia de apărare e 'întinsă', trebuia să fie un joc mai compact, mai echilibrat. Între Miron și Cristea este o distanță foarte mare, e inacceptabil”, a spus Ionuț Rada, la Prima Sport.
CFR Cluj, campioană cu o victorie în fața Universității Craiova
De rezultatul de pe Arena Națională poate profita CFR Cluj, formație care își va asigura, cu o etapă rămasă de disputat, al cincilea titlu consecutiv în Liga 1.
Singurul scenariu în care titlul va rămâne la Cluj este o victorie a CFR-ului cu Universitatea Craiova, în meciul care începe de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: ionut rada , andrei miron , fc voluntari-fcsb , iulian cristea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții