"E acest blocaj, nici noi nu înțelegem de unde vine". Gică Popescu, după Viitorul - Gaz Metan 1-0
articol scris de Digi Sport21.04.2021, 09:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Viitorul Constanţa a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a doua a fazei play-out a Ligii 1
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Andrei Ciobanu (82 - penalty), după un fault comis de Ze Manuel asupra lui Radu Boboc. După ce au început campionatul cu Ruben de la Barrera pe bancă, jucătorii Viitorului au fost antrenați de Mircea Rednic, iar în prezent sunt conduși de Cătălin Anghel.
Gică Popescu, despre obiectivul echipei lui Cătălin Anghel
Președintele echipei din Ovidiu, Gică Popescu, spune că obiectivul formației este menținerea în primul eșalon.
"La finalul campionatului, noul obiectiv să fie îndeplinit, anume să rămânem în prima ligă. Este acest blocaj, nici noi nu înţelegem de unde vine.
Eu ştiu cum este în momentul în care îţi pierzi încrederea, jucătorii nu îşi mai asumă anumite responsabilităţi. Era nevoie de acest declic, care eu sper să schimbe situaţia", a declarat Gică Popescu, pentru Look Sport.
Viitorul - Gaz Metan Mediaș 1-0. Trupa lui Hagi iese din zona retrogradabilă
Replica Viitorului a venit în finalul reprizei secunde. Tsoumou a fost blocat de Pleșca în două rânduri.
După pauză, Viitorul a controlat jocul. Ciobanu a tras peste poartă din afara careului. Boboc și-a încercat și el norocul cu un șut din interiorul careului, dar nu a nimerit spațiul porții.
Același Boboc a obținut un penalty în minutul 79, după ce a fost faultat în careu de Ze Manuel. Ciobanu a transformat cu un șut plasat, iar Viitorul - Gaz Metan s-a încheiat 1-0.
În urma acestui rezultat, Viitorul a ajuns la 19 puncte și a urcat pe locul 11, peste Gaz Metan, care are 18 puncte și ocupă locul 12.
VIDEO Rezumatul partidei Viitorul - Gaz Metan 1-0
Etichete: viitorul , gica popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții