Video Dusan Uhrin: ”Nu știu ce aș fi putut să fac mai mult”. Ce spune despre rămânerea la Dinamo + acuze la adresa conducerii
articol scris de Digi Sport30.05.2022, 00:11
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinamo, sub comanda lui Dusan Uhrin, a înregistrat cea mai rușinoasă contraperformanță din istoria clubului, după ce a pierdut barajul de menținere/promovare în Liga 1, 1-3 la general în fața lui U Cluj.
La final, antrenorul lui Dinamo și-a exprimat dezamăgirea și a scos în evidență problemele care au condus la retrogradarea ”câinilor”.
Dusan Uhrin: ”E aproape imposibil, dacă schimbi 53 de jucători și patru antrenori într-un an”
”E incredibil, sunt foarte trist. Am crezut astăzi că vom ține Dinamo în prima ligă. Acum, conducerea lui Dinamo trebuie să se gândească bine pentru că, dacă schimbi 53 de jucători și patru antrenori într-un an, e aproape imposibil să te gândești la viitor.
Îmi pare rău pentru suporteri, am dat tot ce am putut. Dacă e să vorbesc despre aceste două meciuri, am pierdut prima repriză de la Cluj și nu am putut să revenim. Nu e mult să înscrii un gol în două meciuri. Sunt foarte supărat astăzi, nu știu ce aș fi putut să fac mai mult.
Poate puteam să fac schimb ceva, dar nu știu ce. Nu sunt prea mândru pentru că am vrut să ajut Dinamo. Nu am știut situația, dar am vrut să ajut. Nu vreau să vorbesc despre ce-mi reproșez. Atmosfera este foarte proastă în vestiar, le-am spus ceva, dar rămâne între noi. Viitorul lui Dinamo nu este o chestiune despre care să știu detalii. Nu mai am contract cu Dinamo, nu a vorbit nimeni cu mine, dacă mai stau sau nu”, a spus Dusan Uhrin.
VIDEO Declarațiile lui Dusan Uhrin, la finalul meciului Dinamo - U Cluj 1-1
VIDEO Rezumat Dinamo - U Cluj 1-1
Etichete: dinamo u cluj , antrenor dinamo , dusan uhrin , baraj liga 1 , dinamo a retrogradat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții