Video Dusan Uhrin, convins că va rezista sub presiune la Dinamo. Mesajul pentru jucători
articol scris de Digi Sport27.05.2022, 13:14
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo București riscă să retrogradeze în premieră în Liga 2, după eșecul din manșa tur a barajului cu Universitatea Cluj, scor 0-2, la Cluj, în direct pe Digi Sport 1.
Dusan Uhrin: "Toată lumea trebuie să facă mai mult"
Manșa retur a barajului de menținere/promovare în Liga 1 este programată pe 29 mai, de la ora 21:00, pe stadionul "Dinamo", în direct pe Digi Sport 1.
Antrenorul "roș-albilor", Dusan Uhrin, a declarat că înțelege presiunea pusă de fani și vrea să-i facă fericiți. Tehnicianul ceh le-a cerut jucătorilor să aibă o altă atitudine față de meciul tur cu "U" Cluj.
"Nu suntem bine pentru că am pierdut ultimul meci, dar am încercat să repar ce nu a mers la Cluj. Trebuie să luptăm mai mult, nu a fost suficient. Prima repriză a fost dezastruoasă. Sper să dăm maximum, nu știu de ce nu am luptat la Cluj.
Realitatea este că toată lumea trebuie să facă mai mult, dacă vrem să rămânem în prima ligă. Cred că adversarii vor juca pe contraatac. Trebuie să jucăm cu siguranță, dar în același timp să înscriem minimum două goluri în timpul regulamentar.
Nu e o situație deloc bună pentru istoria acestui club, dar sper că vom depăși această perioadă. Nu mă simt prea bine, dar trebuie să dăm maximum. Am avut multe momente de presiune în cariera mea, nu e cel mai dificil moment. Nu vreau să le frâng inima fanilor dinamoviști.
Pot să dorm, dar nu așa bine, ma gândesc numai la acest meci. Jucătorii sunt un pic emoționați, dar noi suntem vinovați pentru această situație. Trebuie să rămânem concentrați. Dacă voi fi emoționat sau nervos, va fi foarte rău pentru noi.
Am vorbit cu fanii, cu câțiva lideri de la DDB. E normal să pună presiune, vor ca echipa să rămână în Liga 1. Nu cred că e momentul acum să ne gândim la bani, trebuie în primul rând să ne salvăm de la retrogradare. Nu joacă banii, trebuie să avem atitudine.
Trebuie să recunosc că a fost mai greu decât mă așteptam atunci când am semnat cu Dinamo. Nu vorbesc despre viitorul meu, am contract cu Dinamo, sunt concentrat acum doar pe meciul de duminică. Mereu am lucrat sub presiune aici. Așa e la Dinamo, iar jucătorii trebuie să înțeleagă și ei acest lucru, că sunt mereu sub presiune", a spus Dusan Uhrin, la conferința de presă.
Florin Bratu, previziune sumbră pentru Dinamo: “Nu poți să te reinventezi în 3-4 zile. E un blocaj”
Florin Bratu (42 de ani), fost jucător și antrenor la Dinamo, este pesimist în privința șanselor echipei de a rămâne în Liga 1.
Selecționerul echipei naționale de tineret a României consideră că presiunea uriașă îi poate bloca pe jucătorii dinamoviști.
"În primul rând, cred că s-a dărâmat mitul acesta al diferențelor de nivel fotbalistic. Înainte spuneam că e diferență mare între Liga 1 și Liga 2. Uite că nu mai diferența atât de mare. Chiajna și “U” Cluj au câștigat împotriva unor echipe bune de Liga 1. Și n-au câștigat chinuit. E clar că nivelul Ligii 1 a scăzut în ultimii 2-3 ani.
Cât despre Dinamo, am fost șocat de ce am văzut, sincer. Nu mă așteptam. Am apreciat voința și ambiția cu care au jucat cei de la “U” Cluj și îi felicit pe această cale. Dinamo are o misiune extrem de dificilă în retur. Presiunea s-a triplat, e din toate părțile.
Poți să te reinventezi în 3-4 zile? Eu zic că nu poți. Cred că e un blocaj la Dinamo, ceva nu funcționează. Și asta nu este din acest sezon, ci de patru-cinci ani. Dinamo a suferit, suporterii au ajutat, dar n-a fost suficient.
Voi fi la stadion pentru meciul retur, alături de alți foști jucători ai echipei. Sper ca această prezență să ajute cumva, dar noi nu jucăm", a spus Florin Bratu, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.
Etichete: liga 1 , dinamo , u cluj , dusan uhrin , baraj liga 1 , uhrin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții