După Sepsi, Farul insistă și ea pentru amânarea meciului din Liga 1! Universitatea Craiova nu e de acord
articol scris de Digi Sport25.08.2023, 14:10
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Farul și Sepsi sunt singurele echipe din România care au rămas angrenate în cupele europene, iar cele două formații își vor disputa joia viitoare soarta calificării în grupele Conference League.
În prima manșă, Farul s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la HJK Helsinki, în timp ce Sepsi a remizat cu Bodo/Glimt, 2-2.
După Sepsi, Farul insistă și ea pentru amânarea meciului din Liga 1! Universitatea Craiova nu e de acord
Sepsi a obținut amânarea jocului cu Poli Iași, programat duminică, de la ora 13:30, astfel că se poate pregăti în liniște pentru returul cu Bodo/Glimt. Același lucru vrea să facă și Farul, însă campioana României s-a lovit de un refuz categoric al celor de la Universitatea Craiova.
Cu toate acestea, Gică Popescu însă speră ca Liga Profesionistă de Fotbal să decidă amânarea partidei care este programată duminică, 27 august, de la ora 21:30.
”Nu este adevărat că nu am fi vrut noi amânarea meciului cu Craiova. Întrebați la Ligă, noi am făcut două cereri de amânare până acum, chiar după meciul cu Flora Talinn.
Am jucat bine cu finlandezii de la HJK, avem șanse de calificare. Ne-ar ajuta dacă LPF amână partida cu cei de la Craiova, așteptam să ne dea un răspuns.
Sper să se țină cont de faptul că partidele din cupele europene aduc puncte pentru fotbalul românesc”, a spus Gică Popescu, potrivit iAMsport.
Attila Hadnagy: ”Liga mi-a transmis că se supără domnul Hagi dacă se amână meciul”
Attila Hadnagy se declarase revoltat de faptul că meciul cu Poli Iași, din etapa a șaptea din SuperLiga României, nu a fost amânat încă de către LPF și a mărturisit că, în opinia sa, motivul real pentru care nu se amână partida cu Poli Iași nu este faptul că Gică Hagi s-ar supăra.
”A fost un meci echilibrat. Ne-am speriat un pic la început, e o echipă cu experiență. Am învățat că putem juca cu orice echipă de la egal la egal. E foarte complicată deplasarea la Bodo/Glimt. Noi nu ne gândim încă la retur, duminică avem un meci foarte greu.
Acum vin din vestiar, nu au putut să facem 13 jucători, vom aduce cinci-șase jucători de la echipa a doua. Nu suntem obișnuiți cu ritmul ăsta din păcate. Mi se pare incredibil să joci duminica la ora 13, pe 40 de grade, și apoi să mergi în Norvegia.
Trebuie să ne prezentăm la meci. Am găsit un hotel la Roman la 80-90 de kilometri. Nu am găsit nici în Vaslui, nici pe aproape. Așa mi-a transmis Liga, că se supără Farul dacă se amână meciul nostru. Nu vreau să dau nume. De la Ligă așa s-a transmis, că se supără domnul Hagi.
Așa este (n.red. LPF putea trece peste refuzul echipelor). Noi am primit o hârtie de la Poli Iași că ei sunt de acord, asta este culmea. Înseamnă că nu mai contează că noi am trimis hârtia la Ligă. Nu avem hârtia de la Ligă, avem de la Iași că vor și ei amânarea.
Noi avem încredere că în al 12-lea ceas să se hotărască și să se amâne. Avem și noi șansa noastră, are și Farul. Sută la sută nu este de la domnul Hagi. Nu cred că s-ar supăra domnul Rotaru pentru că la anul ar putea fi ei (n.red. Universitatea Craiova) în situația noastră”, a declarat Attila Hadnagy la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: universitatea craiova , gica popescu , superliga , farul , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții