După Gigi Becali, și Cristi Borcea vorbește de "blaturi": "Noi aveam două echipe"
articol scris de Digi Sport27.04.2023, 15:12
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Fostul acționar de la Dinamo, Cristi Borcea, l-a urmat pe nașul său, Gigi Becali, și a răspuns unei întrebări aflate pe buzele multor microbiști: "Ați făcut blaturi?".
Omul care conduce FCSB a recunoscut că a avut un meci aranjat și alte două confruntări pe care putea să le "blătuiască".
Cristi Borcea spune că nu a făcut "blaturi"
De cealaltă parte, Borcea spune că nu avut cum să facă înțelegeri cu oamenii din fotbal, pentru că toți aveau bani și nu puteau fi convinși să cedeze de bună voie.
"Nu. Unde să fie blaturi, că noi aveam două echipe. Când am luat campionatul, am luat cu 15 puncte avans? Cu cine să faci blat? Erau Iancu, Porumboiu, Penescu… Cu cine? Toţi oamenii ăştia aveau sute de milioane.
Ce să le dai? E diferenţă cu arbitrii, că aici zici că s-au aranjat între ei. Spuneaţi de Steaua cu Gloria Buzău, n-aţi văzut că a pierdut campionatul? Ce să mai vorbim? Cu arbitrii se mai făceau presiuni. Şi eu făceam presiuni. Asta este. Erau ascultaţi de DNA şi toţi cei care au dat bani în acea perioadă s-au văzut... Au fost ascultate telefoanele timp de cinci ani.
De unde să ştiu că am telefoanele urmărite? Am văzut convorbirile pe care le făceam la televizor. Din stenograme. Nu ne-am aşteptat, dar după aia ni s-a zis că a fost ascultat telefonul patru ani. Bine, domnule, asta e!", a spus Cristi Borcea, conform Fanatik.
Gigi Becali a dat cărțile pe față. Cele două meciuri pe care putea să le aranjeze
Gigi Becali a dezvăluit că putea să mai blat și la alte două partide.
"Dacă voiam să fac aranjamente, trebuia la un singur meci, să fac egal cu Iași. Mi s-a oferit să îl câștig, pe o sumă mică. Nu am acceptat. Cel ce face corupție nu primește cununa, dacă nu respectă regula. Am respectat legea dreptății și am primit cununa de la Dumnezeu în fotbal.
Fără să știu eu nu există. O singură dată a mai fost vorba. Cu nea Jean Pădureanu (n.r. cu Gloria Bistrița), că să facem un egal, prin 2000 sau 2001. Eram deja la club, dar nu în acte. Le-am zis că dacă se întâmplă ceva de genul, ies din fotbal", a spus Gigi Becali, la Fotbal Club.
Meciul de care vorbește Gigi Becali cu Poli Iași ar fi cel, din 2018, când moldovenii au învins-o pe FCSB, 1-0, rezultat care s-a dovedit decisiv în economia clasamentului la finalul stagiunii.
Etichete: cristi borcea , blaturi , aranjamente , patron dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții