După doar trei luni în Coreea de Sud, Daniel Popa revine în Liga 1! Câți bani a încasat atacantul la Daejeon
articol scris de Digi Sport25.06.2022, 11:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Daniel Popa (26 de ani), atacantul vândut de Chindia Târgoviște la Daejeon Hana Citizen la finalul lunii martie, se va despărți de formația din Coreea de Sud și este foarte aproape de o revenire în Liga 1.
Vârful pentru care Daejeon Hana Citizen a plătit 100.000 de euro în urmă cu trei luni nu s-a acomodat la cerințele fotbalului asiatic și va fi liber de contract la finalul lunii iunie, după ce coreenii au decis să nu-i prelungească înțelegerea.
- 600 de mii de euro este cota de piață a lui Daniel Popa, potrivit Transfermarkt.
- 9 apariții a bifat atacantul pentru Daejeon în liga a doua din Coreea de Sud, fără să marcheze vreun gol.
Daniel Popa, la un pas să revină la Chindia, după trei luni petrecute în Coreea de Sud
Astfel, Daniel Popa e foarte aproape de o întoarcere în campionatul Românie. Acesta este în negocieri avansate cu fosta sa echipă, Chindia Târgoviște, informează playsport.ro. Fotbalistul de 26 de ani nu se va întoarce însă cu mâna goală din Coreea de Sud. Pentru cele trei luni petrecute departe de casă, atacantul a fost remunerat cu 60.000 de euro.
- Atletic Fieni, FCM Târgoviște, Dinamo și FC Botoșani sunt celelalte echipe la care a evoluat Daniel Popa de-a lungul carierei.
”Sunt foarte fericit că am semnat cu Daejeon la prima mea experiență în străinătate, un club cu obiective mărețe. Voi face tot ce-mi stă în putință pentru a pune umărul la atingerea obiectivelor echipei, alături de colegii mei”, spunea Daniel Popa, după transferul la Daejeon.
În vara anului trecut, Daniel Popa intrase pe radarul unui club din Tanzania. Deși presa din Africa anunța că Simba SC era foarte aproape să pună mâna pe român, mutarea a picat în cele din urmă, asta deoarece Popa era sub contract cu Chindia, iar africanii nu voiau să plătească vreun ban în schimbul transferului.
Etichete: daniel popa , daniel popa chindia , transfer daniel popa , daejon hana citizen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții