Video După ce a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri din acest sezon, Radu Boboc a explicat: "Dani Alves e idolul meu"
29.12.2019, 17:49SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Radu Boboc (20 de ani), de la Viitorului, a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri din prima parte a sezonului. Fotbalistul constănțenilor este inspirat de jucătorul cu cele mai multe trofee din istorie, Dani Alves (36 de ani).
410 goluri s-au marcat în prima parte a sezonului, iar unul dintre ele a fost cu adevărat special pentru Radu Boboc. Contra lui Dinamo, fundașul Viitorului a semnat spectaculos prima sa reuşită în Liga 1.
Boboc a marcat golul al doilea al formației sale, însă meciul s-a terminat cu scorul de 3-2 în favoarea "câinilor roșii".
Dani Alves, idolul lui Radu Boboc
Prin execuția tipic sud-americană, Boboc a încercat să-și copieze idolul.
"Jucătorul meu preferat e Dani Alves, pentru că este un jucător care își exprimă bucuria în teren, este un model de urmat și, normal, atunci când îți alegi un astfel de model, trebuie să muncești la fel de mult, pentru că are zeci de trofee câștigate. E jucătorul cu cele mai multe trofee și cred că ăsta e principalul motiv", a spus Boboc.
Radu Boboc se gândește la echipa națională
Întrebat dacă se gândește la echipa națională "mare", jucătorul lui Gică Hagi a fost categoric.
"Normal că mă gândesc și la echipa națională de seniori. E un obiectiv de-al meu de mic copil. Cred că toți jucătorii își doresc asta, ca, la un moment dat, să îmbrace tricoul primei reprezentative", a mai adăugat Radu Boboc.
În primele 22 de etape, Boboc a marcat de două ori și a oferit trei pase decisive.
VIDEO cu reușita lui Radu Boboc din meciul Dinamo - Viitorul 3-2
Etichete: dinamo , dani alves , viitorul , alves , dinamo viitorul , boboc , radu boboc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții