După ce a încurcat-o pe CFR, Mulţescu i-a pus gând rău şi lui FCSB: "Mi-au făcut miau-miau, dar i-am mai bătut"
13.04.2018, 18:20SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce le-a permis celor de la FCSB să se desprindă în fruntea clasamentului, prin remiza obţinută cu Astra la Cluj, împotriva lui CFR, scor 1-1, Gigi Mulţescu speră să-i încurce şi pe roş-albaştri.
Tehnicianul de 66 de ani a avut un început de mandat pozitiv pe banca giurgiuvenilor şi vrea să continue în aceeaşi notă, luni, de la ora 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Deşi a pierdut nouă dintre ultimele 10 dueluri cu roş-albaştrii, Mulţescu e optimist ca va reuşi să pună piedică echipei lui Nicolae Dică. Liderul nu se simte bine la Giurgiu, unde a marcat o singură dată în ultimele şase meciuri de campionat.
"Mi-au făcut miau-miau, hau-hau, dar am mai bătut Steaua. Vreau să câştig în faţa Stelei, chiar dacă e greu, pentru că au jucători buni. Budescu e cel mai periculos", a declarat antrenorul Astrei, care nu are vreo victorie în play-off.
Tocmai de aceea, "ar fi ceva deosebit să o batem pe FCSB", a precizat Romario Moise, autorul golului prin care Astra a remizat la Bucureşti, scor 1-1, în sezonul regulat. La Giurgiu a fost 2-0 pentru campioana de acum doi ani.
Meciul Astra - FCSB se va disputa luni, de la ora 20:45, şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: steaua , liga 1 , nicolae dica , astra , gigi multescu , astra giurgiu , multescu , fcsb , romario moise
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții