După Alex Pop, Dinamo vrea să mai dea o lovitură în mercato: de la Trabzonspor!
articol scris de Digi Sport30.12.2024, 12:24
Premier League: Liverpool - Manchester United, duminică, 18:30, DGS 1
Serie A: AS Roma - Lazio, duminică, 21:45, DGS 1
Dinamo a început întăririle pentru a doua parte a sezonului.
Primul transfer rezolvat este al lui Alexandru Pop, atacantul de la Oțelul. Clubul din ”Ștefan cel Mare” vrea și un mijlocaș, iar alesul ar fi un croat.
Zeljko Kopic îl vrea la Dinamo pe Tonio Teklic
Este vorba despre Tonio Teklic, un mijlocaș central croat de 25 de ani care aparține de Trabzonspor, dar în acest sezon este împrumutat la Erzurumspor, în liga a doua din Turcia.
Potrivit gol.dnevnik, fostul internațional croat de tineret este dorit la Dinamo de conaționalul Zeljko Kopic, antrenorul echipei.
Tonio Teklic a fost cumpărat de Trabzonspor în vara lui 2023, de la Varazdin, cu un milion de euro, dar nu a reușit să se impună la echipa la care joacă Denis Drăguș.
În a doua parte a stagiunii trecute, a fost cedat temporar la Karagumruk, iar în această vară a fost trimis sub formă de împrumut la Erzurumspor.
În acest sezon, a evoluat în 13 meciuri în liga a doua din Turcia și a reușit șase pase decisive.
Alex Pop semnează cu Dinamo
Alex Pop urmează să fie prezentat oficial de Dinamo, ceea ce se va întâmpla în primele zile din 2025.
Fotbalistul se află acum în Bali, unde se relaxează după o primă parte de campionat plină de evenimente, iar la revenirea în țară va semna actele pentru transferul la Dinamo.
Etichete: trabzonspor , zeljko kopic , tonio teklic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții