Video Duel între prieteni în play-out. Mutu şi Neaga vor fi pentru prima oară adversari ca antrenori
02.05.2018, 22:02Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Etapa a opta din play-out se deschide cu o confruntare inedită. Foşti colegi la FC Argeş, Adrian Mutu şi Rică Neaga vor fi pentru prima dată rivali din postura de antrenori, în ACS Poli Timişoara - FC Voluntari.
Cei doi buni prieteni şi-au făcut junioratul la Piteşti, dar, pentru 90 de minute, trebuie să lase totul deoparte. Echipele pe care le antrenează sunt în luptă directă pentru evitarea retrogradării.
Dacă ACS Poli o învinge pe FC Voluntari, Neaga trimite echipa lui Mutu pe loc de baraj. Meciul va fi transmis vineri, de la ora 18:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
"Am vorbit chiar ieri dimineaţă, am râs puţin şi i-am spus dacă foloseşte aceeaşi echipă, iar el mă întreba de doi jucători de la mine. Glumim, pentru că suntem prieteni de la vârsta de 8 ani, este şi naşul meu de cununie, naşul copilului şi e normal să avem o relaţie ok, indiferent de postura în care suntem acum. Vom fi adversari doar în cele 90 de minute", a spus Neaga.
Cei doi tehnicieni au preluat echipele pe care le pregătesc aproape în acelaşi timp. De altfel, Neaga era nerăbdător să-şi întâlnească bunul prieten, imediat după ce Mutu a fost numit la Voluntari.
"Neaga mi-a scris 'Abia aştept să te bat!'", a spus, evident amuzat, Mutu, la conferinţa de presă la care a fost prezentat oficial.
"Tu eşti antrenor de 3 minute şi te-ai gândit să-mi trimiţi mie primul mesaj. I-am urat multă baftă, dar doar până la meciul cu mine, că acolo e greu", a completat "Briliantul".
Etichete: liga 1 , video , mutu , acs poli timisoara , acs poli , neaga , voluntari , play-out liga 1 , fc voluntari , neaga mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții