Dragoș Bon a câștigat ambele meciuri în care a condus Craiova, dar îi predă ștafeta lui Marinos Ouzounidis
articol scris de Digi Sport06.02.2021, 23:32
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Universitatea Craiova a câștigat și al doilea meci disputat cu Dragoș Bon pe banca tehnică, 1-0 cu Dinamo, după ce se impusese și în fața lui Poli Iași runda trecută, 3-0.
La finalul jocului, antrenorul care-i va preda ”ștafeta” de luni grecului Marinos Ouzounidis a transmis că este mulțumit că a reușit să aducă o liniște în cadrul echipei, în contextul preluării Craiovei după seria de șapte jocuri consecutive fără victorie și că speră ca, odată cu instalarea noului antrenor principal, Universitatea să rămână și să lupte cu șanse reale la titlu.
VIDEO cu rezumatul meciului Craiova - Dinamo 1-0:
Dragoș Bon, procentaj de 100% victorii pe banca Universității Craiova
”Forța echipei este dată și de suporteri. Misiunea mea a fost grea, pentru că veneam după o serie dificilă, dar mă bucur că am dus-o bine la capăt, am câștigat ambele jocuri.
Ne dorim ca lucrurile să se așeze odată cu venirea noului antrenor, avem mare încredere și sper că ne putem bate la titlu. Cu siguranță că victoria aceasta aduce liniște”, a declarat Dragoș Bon.
După victoria cu Dinamo, pentru Universitatea Craiova urmează meciul cu FC Botoșani, programat joi, de la 20:30, în direct la Digi Sport 1, în cadrul optimilor Cupei României, joc ce va consemna debutul lui Marinos Ouzounidis.
Etichete: craiova dinamo , antrenor universitatea craiova , dragos bon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții