Exclusiv Dragomir se implică în scandalul declarațiilor date de Becali. "Asta-i educația lui, oile și bulevardul"
articol scris de Digi Sport11.05.2023, 13:26
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Miercuri, în presă a fost adusă în prim-plan posibilitatea ca FCSB să aibă de suferit din cauza declarațiilor lui Gigi Becali (64 de ani).
Concret, FCSB ar putea fi penalizată cu 3 puncte pentru că patronul echipei este recidivist după ce pe 4 mai a primit avertisment și amendă tot pentru declarații.
Dragomir e convins că FCSB nu va fi depunctată pentru declarațiile lui Becali. "Asta-i educația lui, oile și bulevardul"
Dumitru Dragomir (76 de ani), cel care a condus LPF timp de 17 ani, este convins că "nu există nicăieri în lumea asta vreo comisie care să se implice în rezultatele de pe teren pentru o declarație, indiferent de ce natură".
"Băi, fraților, am înnebunit cu toții? Cum să depunctezi o echipă pentru așa ceva? Cine spune că e posibil așa ceva, susține o prostie mai mare decât el! Da, Becali greșește de multe ori. Nici nu ar avea cum să n-o facă pentru că educația și-a format-o la oi și pe bulevard. Asta-i educația lui, oile și bulevardul.
Dar tot el a făcut atât de mult bine, despre care nimeni nu știe și nici el nu se laudă, iar ce spune, spune doar ca să-și facă marketing. Iar cu marketingul ăsta idiot pe care îl face, noi toți suntem atenți la el. Corect, ar trebui să mai termine cu tâmpenii d-astea, dar chiar am luat-o razna să ne gândim să sufere echipa pentru așa ceva?
Vă mai spun ceva! Nu sunt apărătorul lui Becali, însă cei care cred că el are ceva cu femeile ar trebui să vadă ce educație au primit fetele lui. Becali ne joacă pe toți pe degete!", a afirmat Dragomir pentru Digi Sport.
Becali are o primă penalizare, iar recidiva poate cuprinde și depunctarea FCSB-ului
Pe 4 mai 2023, Comisia de Disciplină a FRF l-a sancționat pe Gigi Becali, patronul FCSB, cu avertisment și cu o amendă de 5.000 de lei pentru "Comportare jignitoare, calomnioasă și declarații care afectează imaginea fotbalului". CCA făcuse memoriu în urma declarațiilor date de Becali după FCSB - Universitatea Craiova 1-1, când arbitrii au fost acuzați că fac mizerii FCSB-ului.
În decizia Comisiei de Disciplină era făcută referire inclusiv la ce se poate întâmpla la următoarea abatere:
"Dacă autorul este oficial asimilat (finanțator, sponsor, alții asemenea), acesta va fi sancționat cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal de la 6 la 12 luni la prima abatere. La fiecare abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului va fi stabilită prin dublarea sancțiunii aplicată anterior, iar clubul de care aparține această persoană va fi sancționat cu scăderea a 3 puncte din cele obținute în campionatul în care participă”.
Becali a ieșit din nou în față, se consideră hăituit și cere intervenția președintelui FRF, Răzvan Burleanu. În plus amenință că după finalul campionatului "o să vedeți voi unde o să vă fac plângeri", conform ProSport.
Declarația pentru care Gigi Becali a fost reclamat din nou la Comisia de Disciplină a FRF
Acum, Becali se află în fața unui nou memoriu depus împotriva sa, de data aceasta depus de secretarul general al FRF, Radu Vișan, pentru declarațiile ofensatoare la adresa arbitrei Iuliana Demetrescu, cea care a condus la centru meciul Voluntari - CS Mioveni, scor 1-0. Afirmațiile misogine ale lui Becali au fost taxate de mai multă lume, dar acum poate fi mai mult decât atât.
"Am văzut meciul Voluntari – Mioveni! Arbitru a fost o femeie (n.r. Iuliana Demetrescu), cu sânii în vânt pe teren!
Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia! Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin”, a fost comentariul inițial al lui Gigi Becali, pentru Prosport, iar la câteva zile a revenit:
”Eu n-am jignit-o pe fata aia (n.r. Iulian Demetrescu). Eu mi-am zis părerea. E la mintea cocoșului. Pentru ce să dai arbitru femeie la bărbați?
Că n-am văzut asta nicăieri. Atunci, bine, mă, faceți fotbal mixt atunci. Ce am spus eu? Am spus în glumă, mai mult glumă. Cică am jignit-o. Nu am jignit-o. Du-te, tu, femeie la fotbal feminin și du-te, tu, bărbat, la fotbal masculin”.
Ce prevede Regulamentul Disciplinar al FRF. Sublinierile se referă la situația în care se află Gigi Becali
Articolul 52 | Comportarea jignitoare, calomnioasă și declarații care afectează imaginea fotbalului
1. Fapta unei persoane care prin orice mijloace, cum ar fi gesturi sau cuvinte jignitoare, aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii sau imaginii publice a unei persoane, se sancţionează astfel:
a. dacă autorul este un jucător sau antrenor, cu măsura suspendării de la 2 la 6 jocuri;
b. dacă autorul este un oficial sau oficial asimilat, cu măsura suspendării de la 2 la 6 luni.
2. Dacă fapta arătată la alin. 1 a fost săvârşită prin intermediul mass-media, sancţiunile vor fi următoarele:
a. dacă autorul este jucător sau antrenor, membru al echipei tehnice ori oficial cu statut de angajat al clubului, cu suspendare de la 4 la 8 jocuri şi, respectiv, de la 8 la 12 jocuri,în caz de recidivă;
b. dacă autorul este oficial asimilat (finanţator, sponsor, alţii asemenea), acesta va fi sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 6 la 12 luni la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului va fi stabilită prin dublarea sancțiunii aplicată anterior, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară.
3. În cazul sancţionării jucătorilor/antrenorilor/echipă tehnică/oficial, cuantumul penalităţilor sportive aplicabile pentru săvârşirea abaterilor de mai sus, este prevăzut în anexa la prezentul regulament.
4. În cazul sancţionării oficialilor conform prevederilor alin. 2, lit. b, al prezentului articol, penalitatea aplicată este dela 5000 lei la 200.000 de lei la prima abatere; la fiecare abatere următoare, sancțiunea aplicată oficialului se va stabili prin dublarea sancțiunii aplicate anterior.
5. Declarațiile făcute de persoanele arătate la art. 4.1, lit. a) - g), care sunt de natură să prejudicieze în orice mod imaginea fotbalului cum ar fi, dar fără a se limita la: corectitudinea desfășurării jocurilor de fotbal, cele privind prestația arbitrilor, încălcarea unor prevederi frf.ro | 30 regulamentare, activitatea unor persoane care intră sub incidența prezentului regulament, plata unor sume de bani pentru stimularea partenerilor de competiție sau altele asemenea și care nu sunt dovedite, se sancționează la prima abatere cu măsura suspendării de la 8 la 16 jocuri pentru jucători sau antrenori și de la 6 la 12 luni pentru oficiali și penalitate sportivă dela 5000 lei la 300.000 de lei, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară. În caz de recidivă, penalitatea sportivă se va dubla.
6. Penalitățile sportive aplicate în condițiile alin. 2, lit. b) și alin. 4 din prezentul articol, pot depăși maximul general prevăzut la art. 20, alin. 2 din prezentul regulament.
7. Cluburile ai căror jucători, antrenori sau oficiali afectează, în orice fel, imaginea unei competiții prin săvârșirea unor fapte de natură să ducă la discreditarea acesteia, se sancționează cu excluderea din competițiile în curs/sau viitoare de la una la două ediții competiționale.
8. Comportarea jignitoare față de public se sancționeaza potrivit prezentului articol.
Etichete: dumitru dragomir , dragomir becali , penalizare fcsb , avertisment becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții