Dosarele X, cu Platini de la Iași. "A mai făcut asta"
articol scris de Digi Sport23.08.2020, 13:59
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ciprian Paraschiv, președintele echipei Poli Iași, încearcă să afle ce se întâmplă cu mijlocașul formației sale, Platini (34 de ani), care întârzie la antrenamentele lui Daniel Pancu.
Poli Iași întâlnește azi, pe teren propriu, de la ora 16:00, Chindia Târgoviște, într-un meci din runda inaugurală a Ligii 1, însă antrenorul grupării din Moldova nu se va putea baza pe creativul fotbalist din Insulele Capului Verde.
Cotat la 200.000 de euro, Platini nu a mai informat conducerea grupării de care aparține despre planurile sale.
Ciprian Paraschiv: "Antrenorul e cel mai important. Nu am vreu Maradona sau Platini. Va trebui să avem o discuție cu el"
Ciprian Paraschiv, actual președintele la Iași și fost oficial la FRF, a încercat să-i găsească o scuză jucătorului venit la Poli în 2017.
"Înțeleg că e un obicei de-al lui, a mai făcut asta și în trecut. Ce-i drept, stă și departe, în Insulele Capului Verde. A fost și această pandemie, iar jucătorii străini au rămas în țară, nu au plecat acasă.
Pentru mine, cea mai importantă persoană din vestiar este antrenorul, nu am niciun Maradona sau Platini. Clar că antrenorul e cel mai important. Va trebui să avem o discuție cu el, pentru că este vorba despre respectul între noi toți, între colegi. Vom avea o discuție între șase ochi, cu el și cu Daniel Pancu.
Platini e un jucător bun, ce poate face diferența la un meci. Dacă și în privința caracterului și a atitudinii va înțelege că lucrurile s-au schimbat, atunci probabil ne vom baza și pe el în viitorul sezon.
Vom avea o discuție cu el, să-l facem să înțeleagă că noi ne dorim altceva. Dacă el va înțelege asta, cred că vom avea cu toții de câștigat”, a declarat Ciprian Paraschiv, pentru ProSport.
Republica Capului Verde, numită și Republica Capul Verde, este o țară situată în arhipelagul omonim din regiunea Macaronesia din Oceanul Atlantic, în largul coastelor Africii de Vest.
Insulele, anterior deșertice, au fost descoperite de navigatorii portughezi în secolul al XV-lea și au fost colonizate de aceștia. A devenit un stat independent în 1975.
Etichete: daniel pancu , platini , poli iasi , poli iasi chindia , cirprian paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții