Dorinel Munteanu, mesaj clar după Voluntari - Oțelul Galați + ce le-a transmis jucătorilor săi
articol scris de Digi Sport22.01.2024, 19:27
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Oțelul Galați a remizat, în deplasare, scor 1-1, cu FC Voluntari, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 22 din SuperLiga.
Golurile din această partidă au fost marcate de Radu Boboc (minutul 80) pentru ilfoveni, respectiv Jonathan Cisse (minutul 11) pentru gălățeni.
Dorinel Munteanu: ”Nu vreau să fiu răutăcios, dar rezultatul este unul mincinos”
La scurt timp după încheierea partidei disputate pe stadionul Anghel Iordănescu, Dorinel Munteanu (55 de ani), antrenorul Oțelului Galați, a susținut că echipa sa merita să câștige acest meci, pe fondul ocaziilor pe care elevii săi și le-au creat la poarta apărată de Jesus Hernandez.
”Nu vreau să fiu răutăcios, dar rezultatul este unul mincinos. Am dominat tot meciul. În repriza a doua poate și-au creat ei câteva situații, dar noi, per total, am avut mai multe ocazii. În prima repriză a fost o siguranță în apărare foarte bună, asta și din cauza adversarului.
În repriza a doua (n.r. Voluntari) au introdus în teren jucători înalți, au abuzat de ”mingea lungă”. Dar, trebuia să câștigăm meciul”, a spus Dorinel Munteanu, la flash-interviu.
De asemenea, tehnicianul gălățenilor a subliniat că echipa sa a pierdut foarte multe puncte în această ediție de campionat din cauza multitudinii de rezultate de egalitate (12 egaluri în 22 de meciuri) și le-a transmis fotbaliștilor săi că așteaptă victorii în următoarele etape din SuperLiga.
”Am cedat foarte multe puncte în acest campionat, am făcut multe egaluri. Puteam fi mult mai sus. Nu ne mulțumim cu atât”, a mai spus Munteanu.
În final, Dorinel Munteanu s-a arătat mulțumit de modul în care au evoluat jucătorii transferați de Oțelul în această iarnă (Anes Rusevic și Joao Lameira).
”Sunt jucători care vor ajuta echipa. Avem un lot valoros pentru bugetul nostru. Trebuie să fiu inspirat la schimbări”, a mai spus Munteanu.
În urma remizei cu FC Voluntari, Oțelul Galați se află pe locul al 10-lea în clasamentul SuperLigii, cu 27 de puncte acumulate după 22 de runde.
VIDEO Rezumat FC Voluntari - Oțelul Galați, scor 1-1
Etichete: otelul galati , dorinel munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții