Dinu Todoran a răbufnit la conferința de presă: ”Ce întrebare e asta? Te-ai uitat la alt meci!”. Ce l-a deranjat
articol scris de Digi Sport31.07.2021, 11:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a fost eliminată de Șahtior Karagandy în turul doi preliminar al Conference League, din cauza înfrângerii, 3-5 la loviturile de departajare.
După duelul din Armenia, ”roș-albaștrii” nu au organizat nicio conferință de presă, astfel că antrenorul principal al echipei, Dinu Todoran, a analizat pe larg cele întâmplate la Erevan sâmbătă, înaintea partidei cu UTA Arad.
Dinu Todoran, enervat la conferința de presă
Printre întrebările primite la conferința de presă s-a numărat și una referitoare la atmosfera de la FCSB și la grupul de la echipă, jurnalistul transmițând că jucătorii nu s-au adunat înaintea executării loviturilor de departajare, moment în care Dinu Todoran a răbufnit.
”Te-ai uitat la alt meci dacă spui asta, noi am făcut horă înainte de penalty-uri, informează-te înainte să pui întrebări.
Ne-am adunat la marginea terenului, suntem o echipă. Am antrenat penalty-urile înainte de meci, Tănase a bătut bine la antrenamente, dar la Ereven nu mai era pe teren dacă țin bine minte”, a spus Dinu Todoran.
Antrenorul de la FCSB a fost deranjat și când a fost întrebat dacă se poate opune schimbărilor ordonate de Gigi Becali.
”Ce întrebare e asta? Și domnul Gică Hagi joacă cu tineri și nu e nicio problemă. Încă o dată zic, oricine e în lot, poate intra și juca”, a transmis Dinu Todoran.
Dinu Todoran, pus în gardă de UTA
După înfrângerea de la Erevan, pentru FCSB urmează meciul cu UTA Arad, din etapa a treia a Ligii 1, programat duminică, de la 22:00, în direct la Digi Sport 1. Dinu Todoran a recunoscut că formația lui Laszlo Balint are calitatea necesară pentru a pune probleme și că atmosfera din grupul pe care îl antrenează este puternic afectată de înfrângerea cu Șahtior Karagandy.
”Întâlnim o echipă UTA foarte bine organizată, care e foarte periculoasă când recuperează mingea. Trebuie să vedem cum stăm fizic, dar mai ales mental, pentru că suntem toți supărați”, a recunoscut Dinu Todoran.
Etichete: dinu todoran , schimbari fcsb , sahtior karagandy fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții