Dinamoviștii sunt speriați de retrogradare. ”Sunt puține puncte până jos!”
31.03.2018, 13:22Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
VIDEO Dinamo - Juventus 1-2. Finalul meciului din ”Ștefan cel Mare” a fost extrem de trist pentru întreaga suflare dinamovistă. Antrenorul Florin Bratu a spus că echipa nu poate mai mult, Daniel Popa a recunoscut că el și colegii săi n-au respectat deciziile tehnicianului, în timp ce Dan Nistor a pomenit, cu frică, de retrogradare.
”Trebuie să găsim resurse, să ne motivăm, pentru că altfel înseamnă că nu ne respectăm blazonul. În plus, trebuie să fim foarte atenți ca să nu ajungem în partea cealaltă, pentru că sunt puține puncte până jos. Sunt puține și ar trebui să ne trezim cât mai repede”, a spus Nistor, după eșecul cu gruparea din Colentina.
În acest moment, Dinamo se află pe primul loc din play-out, cu 23 de puncte, cu 10 mai mult față de locul de baraj, ocupat acum de Juventus.
”E lipsă de motivaţie. Dinamo a întânit ultima clasată şi cele trei puncte trebuia adjudecate indiferent de modul în care se prezentau. Dar, jucătorii nu au respectat ce le-a spus antrenorul, aşa cum au şi recunoscut după partidă, şi asta ridică un mare semn de întrebare.
Mulţi jucători nu mai sunt cu gândul al Dinamo! Bratu lucrează mult pe partea motivaţională, dar jucătorii trebuie să priceapă, nu poate antrenorul să facă totul de unul singur”, a spus Ștefan Grigorie, fost jucător al lui Dinamo, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
VIDEO cu rezumatul partidei
Etichete: dinamo , retrogradare , nistor , bratu , dan nistor , nistor dinamo , speriati de retrogradare , putine puncte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții