Dinamo şi-a găsit un nou căpitan, după plecarea lui Dan Nistor: "Strânge echipa în jurul lui"
21.01.2020, 13:04SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florin Prunea e convins că Dinamo nu-i va simţi lipsa lui Dan Nistor, vândut în această iarnă la Craiova pentru 260.000 de euro.
Preşedintele "câinilor" e convins că echipa lui Dusan Uhrin şi-a găsit şi un nou căpitan, în locul lui Nistor: fundaşul croat Ante Puljic, revenit la Dinamo în septembrie.
"Helmuth (n.r. Duckadam) știe foarte bine câte oferte i-a făcut FCSB. Nu l-am cunoscut până acum, dar e un băiat extraordinar, un fotbalist, un lider, de-asta a reușit în viață. Avem nevoie de un asemenea jucător. Poate fi căpitan fără probleme, pentru că strânge echipa în jurul lui", a declarat şeful lui Dinamo, la "Fotbal Club".
Dan Nistor a părăsit-o pentru a doua oară pe Dinamo
Prunea nu-l condamnă pe Dan Nistor, care a fredonat cu patos imnul Craiovei la scurt timp după ce a fost transferat de la Dinamo, unde chipul său era prezent pe autocarul echipei.
"E un imn frumos, şi eu îl cânt cu plăcere (n.r. Florin Prunea a jucat şi el pentru Craiova). Şi l-au dorit mult şi l-au luat. Arată foarte bine echipa, Nistor este un capitol încheiat, îi dorim baftă, însă vom găsi soluţii şi fără Nistor cu siguranţă", a mai spus Florin Prunea.
Puljic îl "înţepase" pe Dan Nistor după plecarea acestuia la Craiova.
"Eu am refuzat de trei ori FCSB. Și nu doar pe ei. CFR Cluj, am vorbit ceva cu Craiova. Cu CFR Cluj a fost o discuție vara trecută, înainte să mă întorc la Dinamo. Doar la Dinamo voi juca în România. Sunt un "câine roșu" veritabil, eu chiar mă simt parte din acest club, din această echipă. Simt asta.
Fiecare gândește în felul lui, face ceea ce crede de cuviință. Eu vorbesc sincer, nu o fac azi într-un fel, iar mâine mă schimb. Nistor era căpitanul lui Dinamo. Cu tot respectul pentru cluburile mari, pentru el. OK, te vor, dar nu te duci. Aștepți de afară", a spus Puljic, pentru Gazeta Sporturilor.
Ante Puljic a mai jucat pentru Dinamo în sezonul 2015-2016 înainte de a reveni anul trecut, de la Al Faysaly.
Dan Nistor a părăsit pentru a doua oară Dinamo. În vara lui 2017 a fost oferit la CFR Cluj, la schimb cu Filipe Nascimento, însă a revenit în ianuarie 2018 în Ştefan cel Mare.
Etichete: florin prunea , dan nistor , ante puljic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții