Dinamo ”se mută”! Unde vor evolua ”Câinii” în restul sezonului regulat
articol scris de Digi Sport28.12.2024, 21:31
Scoția Premiership: Rangers - Celtic, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Brentford - Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Dinamo a avut o primă jumătate de sezon foarte bună.
”Câinii Roșii” au terminat anul 2024 pe locul al treilea al SuperLigii, cu 36 de puncte, la un singur punct în spatele liderului Universitatea Cluj (37 de puncte).
În primele 21 de etape ale campionatului, trupa lui Zeljko Kopic (47 de ani) și-a jucat majoritatea meciurilor ”de acasă” pe stadionul Arcul de Triumf.
Însă, la derby-urile cu FCSB și Rapid, conducerea bucureștenilor a optat pentru Arena Națională, din motive lesne de înțeles (prezența mai multor fani în tribune, ticketing, bani încasați din bilete).
Dar, se pare că oficialii lui Dinamo au luat o decizie clară în privința ultimelor partide de acasă rămase de disputat din sezonul regulat.
Dinamo își va juca restul meciurilor de acasă din sezonul regulat pe Arena Națională
Conducerea lui Dinamo a semnat un contract prin care a decis ca toate meciurile rămase de disputat pe teren propriu în sezonul regulat să se joace pe Arena Națională,
Astfel, ”Câinii Roșii” vor juca pe cel mai mare stadion al țării (care are o capacitate 55.634 de locuri) duelurile cu Universitatea Cluj, Oțelul Galați, Farul Constanța și Hermannstadt.
Despre această decizie luată de ”alb-roșii” a vorbit Alexandra Grigorie, partnership, sponsorship și events manager la Dinamo.
”Primul meci pe Arena Națională o să fie pe 25 ianuarie, cu U Cluj, și după aia o să o ținem lanț, vor fi 4 meciuri. Sper să fim cât mai mulți pe stadion ca să ne ajutăm băieții, este pentru toată lumea o veste bună.
Noi știm că în continuare este frig și știm că o să fie greu să facem fan zone în afara stadionului, dar o să ne pregătim foarte bine pe stadion și în interior acolo, ca să vină suporterii măcar cu jumătate de oră înainte de meci, să facem spectacol. La pauză pregătim surprize”, a spus Alexandra Grigorie, la Radio Dinamo.
Meciurile pe care Dinamo le va mai juca pe teren propriu în sezonul regulat
- Dinamo - ”U” Cluj (etapa 23 din SuperLigă)
- Dinamo - Oțelul (etapa 25)
- Dinamo - Farul (etapa 27)
- Dinamo - Hermannstadt (etapa 29)
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Dinamo - Rapid, scor 0-0
Etichete: dinamo , arena nationala , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții