Dinamo se luptă cu o multiplă campioană din Europa pentru fotbalistul care a costat 14.500.000€
articol scris de Digi Sport09.10.2024, 08:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo a anunțat că își dorește întăriri în compartimentul defensiv, iar șefii formației din ”Ștefan cel Mare” au pus ochii deja pe un fotbalist.
”Câinii” își doresc un fundaș central de picior stâng, iar cel vizat este Filip Benkovic (27 de ani), fotbalist care a rămas în această vară liber de contract după ce s-a despărțit de Udinese.
Dinamo București și Dinamo Zagreb se luptă pentru Filip Benkovic
Crescut la academia celor de la Dinamo Zagreb, acesta a fost vândut în 2018 la Leicester, în schimbul sumei de 14,5 milioane de euro. Celtic, Bristol City, Carfidd, OH Leuven, Braunschweig și Trabzonspor sunt celelalte echipe din CV-ul croatului.
Totuși, nu doar Dinamo este interesată de serviciile lui Filip Benkovic. Dinamo Zagreb, echipa care l-a format, ar fi și ea gata să-l transfere pe stopper-ul de 27 de ani.
Mai mult, jurnaliștii de la sportsport.ba au dezvăluit că Nenad Bjelica (53 de ani), antrenorul croaților, l-ar fi contactat deja pe Benkovic pentru a îi transmite că și-l dorește la echipă.
”După meciul cu Monaco s-a demonstrat că la Dinamo sunt găuri în ultima linie.
Maxime Bernauer și Kevin Theopil-Catherine nu garantează siguranța, sunt predispuși la greșeli și Bjelica va avea cu siguranță nevoie de întăriri în acea parte a echipei.
Bjelica s-a apucat deja de treabă și l-a contactat pe Filip Benkovic, care a rămas fără club din august”, a anunțat sursa citată.
- 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Benkovic, conform transfermarkt.com
- 76 de meciuri a evoluat stopper-ul de 27 de ani între 2015 și 2018 pentru Dinamo Zagreb.
- Două titluri a câștigat Benkovic alături de formația din Croația.
- Dinamo Zagreb are în total 25 de campionate ale Croației în palmares.
Andrei Nicolescu, anunț despre ieșirea din insolvență: ”Mai avem doar dosarul cu domnul Șiman, pe 14 octombrie”
Dinamo se luptă cu a doua insolvență din ultimii ani, iar Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului, a spus când se va termina această problemă pentru formația din Ștefan cel Mare.
Singura problemă a lui Dinamo este litigiul cu Vasile Șiman, fostul patron de la Sportul Studențesc, privind transferului lui Ionuț Șerban, din 2013.
Andrei Nicolescu a fost prezent în studioul emisiunii Fotbal Club și a dat mai multe detalii despre acest subiect. De asemenea, oficialul celor de la Dinamo a transmis că nu mai există nicio datorie în acest moment, iar situația este stabilă din punct de vedere financiar.
”Mai avem doar dosarul cu domnul Șiman, pe 14 octombrie, va fi cu cale de atac, să vedem dacă se va rezolva. Din ce am înțeles acea creanță este făcută înainte de prima procedură de insolvență. Apoi a fost și o perioadă în care fotbalistul nu a avut contract, să vedem.
Nu avem datorii, totul este plătit la timp. Dinamo nu a găsit bani, este vorba de proiect, de unii aomeni care s-au alăturat acestui proiect și care încearcă să readucă Dinamo unde era. Lucrurile s-au stabilizat acum un an, avem bani, dar nu toți care ne trebuie.
Dinamo produce, nu trebuie susținut 100 %. Dinamo vinde, are ticketing, contracte de branding. În proiectul pe care l-am pus inițial pe masă mai trebuiau 12 milioane de euro în 3 ani, în afară de acele venituri.
Acum investițiile sunt undeva la 7.500.000 euro, anul trecut și anul ăsta, ele sunt făcute pentru a stabiliza clubul", a spus Andrei Nicolescu.
Etichete: liga 1 , dinamo , transfer , croatia , dinamo zagreb , superliga , filip benkovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții