Dinamo s-a răzgândit în cazul Torje. Anunţul lui Ionel Dănciulescu
11.04.2018, 23:18La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ionel Dănciulescu a revenit la sentimente mai bune faţă de Gabriel Torje. După ce mijlocaşul în vârstă de 28 de ani a fost exclus din lot de antrenorul Florin Bratu înaintea meciului de la Botoşani, directorul general al "câinilor" a anunţat la "Fotbal Club" că îl mai vrea încă un an pe Torje în Ştefan cel Mare. Împrumutul acestuia de la Akhmat Grozny expiră în vară.
"Torje a slăbit. N-a făcut parte din lot la Botoșani, dar a revenit în echipă, iar cu Chiajna ne-a ajutat. Florin Bratu decide ce se întâmplă la Dinamo, iar dacă cineva nu se subordonează ideilor lui, cu siguranță că nu va juca. Eu mi-aș dori ca din sezonul viitor, dacă Torje nu-și va găsi echipă, să-l mai ținem la Dinamo încă un an. Evident, să mai renunțe puțin la pretențiile financiare. Eu mi-l doresc în continuare la Dinamo și cred că el a înțeles mesajul primit de la Florin Bratu", a declarat oficialul dinamovist.
Gabriel Torje a jucat şapte meciuri şi a marcat două goluri de la revenirea la Dinamo. Ambele goluri au venit însă în sezonul regulat, contra Concordiei Chiajna şi FCSB-ului.
Torje a intrat în minutul 70 al ultimei partide disputate de Dinamo, contra Concordiei Chiajna, după ce a fost iertat de Florin Bratu înaintea meciului.
"Eu am jucat alături de Torje, am fost colegi de cameră. Eu i-am explicat că vreau să-l ajut să depășească acest moment. El de 2-3 ani are probleme în a se integra la echipele la care a fost. A ajuns la Dinamo, Dinamo a arătat că are nevoie de el, dar același lucru trebuie să-l arate și el", spunea Bratu, înaintea duelului cu ilfovenii.
Etichete: dinamo , danciulescu , ionel danciulescu , torje , gabriel torje
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții