Dinamo, gata să facă primul transfer al iernii! Fotbalistul a început antrenamentele cu Zeljko Kopic
articol scris de Digi Sport20.12.2024, 16:22
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Chiar dacă Dinamo mai are de jucat un meci înainte de pauza de iarnă (derby-ul cu Rapid), ”Câinii” sunt pregătiți să facă primul transfer.
- În acest moment, trupa din ”Ștefan cel Mare” se află pe locul al doilea în SuperLiga României, la doar un punct în spatele liderului U Cluj, iar oficialii vor să aducă mai mulți jucători pentru a avea șanse reale la titlu.
Dinamo l-a luat în probe pe Joseph Godwin
Dinamo caută un nou atacant pentru ca Astrit Selmani, golgheterul echipei, să aibă concurență, iar cei de la sport.ro au anunțat că șefii clubului au găsit un nou ”nouar”.
Conform sursei citate, Joseph Godwin (21 de ani) se află în probe la Dinamo. Vineri, 20 noiembrie, atacantul nigerian, care măsoară nu mai puțin de 2,01 metri, a efectuat primul antrenament alături de prima echipă a lui Zeljko Kopic.
Godwin a ajuns în România în septembrie 2022, atunci când a semnat cu UTA Arad. Fotbalistul a evoluat în doar două meciuri pentru ”Bătrâna Doamnă”, iar mai apoi s-a perindat la echipe precum FC Buzău, CSM Reșița, Minerul Ocna Dej și Vedița Colonești.
- Acum, nigerianul își încearcă norocul la Dinamo, echipă care a impresionat în SuperLiga și are șanse mari la titlul.
Dinamo și Rapid au bătut palma: o peluză de fiecare!
Dinamo și Rapid se pregătesc de derby-ul din etapa cu numărul 21, care va fi disputat pe Arena Națională.
Înainte de meci existau tensiuni legate de bilete, întrucât Dinamo și Rapid au vrut lucruri diferite. Pe scurt, "Câinii" voiau să le dea adversarilor o peluză întreagă, cu promisiunea că, la meciul următor, dacă se va juca tot pe Arenă, "favorul" să fie întors. Giuleștenii nu au fost de acord, invocând că nu sunt siguri de stadionul care va găzdui următorul duel.
Au fost probleme și cu clauza de 150.000 de euro, sumă pe care rapidiștii ar fi trebuit să o plătească dacă nu respectau înțelegerea. Până la urmă, cu două zile înainte de meci, cele două părți au reușit să bată palma.
Conform informațiilor oferite de moderatorul Dan Filoti în emisiunea Liga Digisport, Dinamo și Rapid s-au înțeles, iar fiecare echipă va primi câte o peluză la meciul jucat în deplasare.
Etichete: dinamo , transfer , superliga , zeljko kopic , joseph godwin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții