Dinamo - FCSB | Roș-albaștrii vor avea parte de galerie la derby. Anunțul ultrașilor
08.11.2018, 15:34La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinamo - FCSB | Roș-albaștrii vor avea parte de galerie la marele meci cu roș-albii, programat duminică, 11 noiembrie 2018, de la ora 21:00, pe ”Arena Națională”. Reprezentanții celor de la FCSB le-au solicitat omologilor de la Dinamo bilete pentru peluza situată înspre Bulevardul Basarabia, acolo unde stau de obicei susținătorii trupei lui Nicolae Dică (38 de ani).
Organizatorii mizează pe aproximativ 25.000 de spectatori la ”Derby de România”, dar numărul celor prezenți poate fi și mai mare, mai ales că duminică se anunță vreme bună, cu temperaturi peste media lunilor de noiembrie. Reprezentanții ”Peluzei Roș-Albastre” au anunțat că vor veni în număr mare la partida, care va fi transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
”Haideți să ne mobilizăm și să facem spectacol și în peluză”, este mesajul pe care l-au transmis suporterii pe pagina lor oficială de facebook.
Dinamo - FCSB, programat duminică, 11 noiembrie 2018, de la ora 21:00, în cadrul etapei a 15-a din Liga 1, va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Dinamo - FCSB | Gnohere a făcut un apel către fani
Eddy Harlem Gnohere (30 de ani), cel mai în formă jucător al FCSB, speră ca suporterii roș-albaștrilor să fie în număr mare duminică seară.
"Sper că suporterii vor veni în număr mare la derby-ul cu Dinamo. Fac un apel la suporteri să vină, e un meci special.
E un meci special pentru mine, pentru că am jucat acolo. Chiar dacă Dinamo e jos în clasament, într-un derby poziţiile nu mai contează. Jucătorii lor ne vor face viaţa dificilă, ştiu cum pregăteau un meci cu Steaua de când eram acolo. Sper ca Dinamo să nu retrogradeze. Bucureștiul are nevoie de echipe", a mai spus gogheterul din Liga 1, care și-a ales și numele pe care ar vrea să-l poarte dacă va primi cetățenia română.
Dinamo - FCSB | Chiar e finanțator Rednic! Le-a cumpărat bilete fanilor. ”Unde vrei?, La VIP, la Tribuna 0?”
Mircea Rednic (56 de ani) a fost invitat miercuri, 7 noiembrie, de clubul din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” să vândă bilete pentru partida cu FCSB, în cadrul unei campanii de atragere a fanilor la meciurile echipei. El a vândut tichete de intrare doar pentru trei fani dinamovişti care au venit în jurul orei 13:00 la casele de bilete de la stadionul Dinamo. Rednic a vrut să facă un gest frumos, astfel că a suportat el cheltuiele pentru tichetele respective.
Mircea Rednic a intrat puțin în interiorul locului de unde se comercializează biletele, i-a salutat pe angajații de acolo, a glumit cu aceștia, după care a ieșit afară. În momentul în care a apărut primul suporter, tehnicianul l-a ”preluat” și l-a condus către ghișeu. ”Hai să luăm bilet. Fac eu cinste”, a spus ”Puriul”, care l-a lăsat fără replică pe suporter. La fel a procedat și cu alt fan. ”La ce tribună vrei? La VIP, la Tribuna 0? Zi, că fac eu cinste, nu-i problemă”, a spus Rednic. Vizibil emoționat, suporterul a replicat: ”Unde vreți dumneavoastră!”.
”Dinamo a avut întotdeauna suporteri, iar ei au fost mereu alături de echipă.
Suntem cam singura echipă care are suporteri. Alţii văd că au spectatori, dar nu au suporteri! Pe mine nu mă deranjează să vină 30.000 de spectatori. La început să fie pozitivi, iar apoi în funcţie de joc... Ăştia sunt suporterii, iar eu îi respect! Și pe ei, dar şi deciziile lor”, a mai spus Rednic.
Etichete: dinamo , fcsb , dinamo fcsb , derby dinamo fcsb , derby dinamo-fcsb noiembrie 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții