Daniel Pancu nu regreta perioada Steaua, dar spune ca acum sufletul său este numai cu Rapid

Exclusiv Dinamo - FCSB | Cine ar fi crezut? Amintirea rapidistului Daniel Pancu dintr-un derby Dinamo-Steaua

07.11.2018, 12:57
  • SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

Dinamo - FCSB | Daniel Pancu (41 de ani), antrenorul Rapidului, dar și fotbalistul care a scris istorie sub culorile alb-vișinii, a prefațat marele meci de duminică 11 noiembrie 2018, dintre Dinamo și FCSB, de pe Arena Națională, meciul de gală al Ligii 1, dar și al etapei a 15-a, a doua din retur. Puțină lume știe faptul că Pancu a și jucat într-un astfel de derby, în scurta perioadă pe care a petrecut-o în Ghencea, în vara anului 1996.

”Am jucat și eu într-un Steaua - Dinamo. Sincer, nu mai știu dacă era vorba despre Cupa Ligii sau un turneu amical. Cert este că erau 7-8 jucători care veniseră într-un fel la probe. Mi-a aduc aminte de Nia, un fundaș dreapta, de Lavi Hrib, Augustin Călin, Denis Șerban, eu, Ciocoiu. Se întâmpla în vara lui 1996, pentru că mai apoi, în octombrie am venit la Rapid.

Legat de acel meci, n-a avut deloc un caracter amical. S-a terminat 0-0, lumea multă în tribune, s-a jucat pe Dinamo. N-am dat gol, dar mi-aduc aminte de câteva acțiuni. Dar și de ghetele Cronos, de care eram înnebunit. Nu mai sunt în prezent pe piață”, a spus Daniel Pancu, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.

Dinamo - FCSB, programat duminică, 11 noiembrie 2018, de la ora 21:00, în cadrul etapei a 15-a din Liga 1, va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.

Meciul va fi transmis și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.

Dinamo - FCSB | ”Am fost dinamovist înrăit de mic, am fost la Steaua, dar Doamne-Doamne a zis ’locul tău e spre calea ferată’!”

Pancu a spus de ce n-a mai ajuns să semneze cu Steaua, dar și că nu regretă deloc faptul că soarta l-a ”direcționat” spre clubul de lângă Grant, asta după ce în copilărie a fost un mare fan al lui Dinamo.

”Nu s-au înțeles cei de la Steaua cu cei de la Poli Iași asupra sumei de transfer și era și o concurență foarte mare în atac. Eu, dinamovist înrăit de mic, am fost o săptămână la Steaua și până la urmă Doamne-Doamne a zis ia du-te tu că locul tău este în partea cealaltă, mai spre calea ferată. Am ajuns la jumătatea distanței de pe linia 41, între Ghencea și Dinamo”, a mai spus Pancu, la Digi Sport.

Într-un final, Daniel Pancu a mai precizat că nici ca antrenor nu se pune problema să mai lucreze pe viitor la FCSB. ”Deși în meseria aceasta nu trebuie niciodată să spui nu, eu la Steaua nu voi mai fi. Asta e clar. În rest, este posibil orice”, a mai spus Daniel Pancu, la Digi Sport.

Dinamo - FCSB | EXCLUSIV "Revoluția" lui Rednic, înaintea derby-ului cu FCSB: 6 jucători, OUT + Surprize mari în echipă

Imediat după victoria de la Voluntari (1-0), antrenorul "câinilor" anunța că perioada în care le-a dat șanse jucătorilor pentru a demonstra ce pot s-a terminat. Și se va ține de cuvânt. Câțiva dintre fotbaliștii lui Dinamo nu vor mai prinde primul 11 și sunt șanse mari să plece în iarnă, după ce săptămâna trecută le-au fost reziliate contractele lui Subotic, Mezague, Grozav și Delorge.

Corbu, Olteanu, Popovici, Șerban, Axente și Popa sunt fotbaliștii la care Mircea Rednic vrea să renunțe în iarnă. Deocamdată, cel puțin pe Popovici și pe Popa este nevoit să-i folosească, neavând alte soluții pe acele posturi.

VIDEO "Ritualul" pe care Harlem Gnohere îl face după toate meciurile FCSB, de pe teren propriu

Harlem Gnohere are un nou sezon excelent în tricoul celor de la FCSB. "Bizonul" are deja 10 goluri în acest sezon al Ligii 1, fiind la egalitate, pe primul loc, în clasamentul golgheterilor, cu Alexandru Mitriţă.

Harlem Gnohere (30 de ani) are un ritual pe care îl respectă la fiecare meci al celor de la FCSB, de pe teren propriu. După fluierul final al partidelor, Gnohere îşi cheamă copiii pe gazon şi începe să se joace preţ de câteva minute. Considerat un familist convins, Gnohere are 3 copii.

Etichete: dinamo , daniel pancu , fcsb , dinamo fcsb , derby dinamo fcsb , dinamo-fcsb noiembrie 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gigi Becali a venit cu replica pentru Valeriu Iftime: ”Se ruga să nu câștige”

Comunicatul Federației din Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Mircea Lucescu a răbufnit, după ce Suedia și Kosovo s-au aliat împotriva Românei: ”Inadmisibil”

Barcelona nu vrea să-l piardă pe Lamine Yamal. Ce clauză uriașă îi pune în contract

Citeşte şi

România U21, în urna a treia pentru tragerea la sorți la EURO 2025. Când se stabilesc grupele

”Secretul?”. Cum a reușit Botoșani să o învingă pe FCSB

PEROZS-a lovit la cap și a uitat că iubita s-a despărțit de el. Ce s-a petrecut în viața unor tineri la 7 luni de la separare e demn de film

FILM NOWRichard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai tânără decât el cu 34 de ani

Nelu Varga l-a transferat la CFR Cluj pe noul star din Superliga, descoperit de același om care l-a ochit pe Bîrligea citeşte ştirea pe Prosport.ro

Kosovo și-a aflat următoarea adversară după circul din România. Unde a fost trimisă să joace de UEFA citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi prima dată”